Liderul USR, dan Barna, a felictta-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru numirea în postul de procuror-şef european. El are însă un regret și anume că aceasta „a trebuit să treacă printr-o oribilă campanie de denigrare”.

„Felicitări! Primul procuror şef european este Laura Codruţa Kovesi. Merita pe deplin acest post şi am convingerea că va face lucruri la fel de bune precum acelea făcute de România. Am un singur regret, că a trebuit să treacă printr-o oribilă campanie de denigrare chiar din partea celor care reprezentau statul român”, a scris Barna, miercuri, pe Facebook.

La rândul său, Dacian Cioloș, a vorbit și el despre victoria Laurei Codruța Kovesi.

„Tocmai am ieșit de la Conferința Președinților Parlamentului European, în cadrul căreia am făcut ultimul pas pentru numirea Laurei Codruța Kövesi drept prima procuroare-șefă europeană. Am hotărât împreună cu președintele parlamentului și cu președinții celorlalte grupuri politice să validăm numirea doamnei Kövesi ca șefă a Parchetului European după ce și Consiliul a convenit să o susțină.

Este un moment important și simbolic pentru România că lupta împotriva fraudei și a corupției care aduc atingere fondurilor publice ale Uniunii Europene va fi condusă de o româncă pentru următorii șapte ani.
Felicitări, Laura Codruța Kövesi! Ai șansa de a construi de la zero Parchetul European (EPPO) și sunt sigur că o vei face cu competență și cu responsabilitate”, a comentat Cioloș.