De câteva săptămâni canadienii se întreabă ce s-a întâmplat cu untul de nu se mai întinde la fel de bine ca înainte, asta după ce o scriitoare de cărți de bucate a adus acest aspect în atenția oamenilor.

Julie Van Rosendaal a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care îi întreba pe oameni dacă și ei au observat că untul nu mai are aceeași textură ca înainte și a promis că va afla care este, de fapt, problema.

De ce se întinde greu untul

Dairy Farmerf of Canada informează că, anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus, cererea pentru unt a crescut cu peste 15 procente. Acest lucru i-a determinat pe fermieri să facă schimbări în alimentația animalelor pentru a crește producția de lapte.

Așadar, fermierii au decis să pună în hrana vacilor ulei de palmier, ingredient care ar fi vinovat pentru noua textură a untului.

Adăugarea suplimentelor energetice pe bază de ulei de palmier în hrana pentru vaci este o practică des întâlnită și veche de zeci de ani, menită să crească producția de lapte a vacilor și, de asemenea, să crească conținutul de grăsime al laptelui.

Experții în acest domeniu sunt de părere că untul din lapte de vaci hrănite cu ulei de palmier are un punct de topire mai mare și, prin urmare, poate fi mai greu de întins pe pâine.

În acest context, directorul Laboratorului de Analize Agroalimentare al Universității Dalhousie, Sylvain Charlebois, spune că folosirea uleiului de palmier în hrana animalelor este legală, însă acesta poate crește riscul problemelor cardiace în cazul oamenilor.

Reacția fermierilor

În urma acestor informații, fermierii canadieni susțin că uleiul de palmier nu este de vină pentru consistența untului și că acesta doar „oferă energie vacilor”. Fermierii au mai spus că și Marea Britanie folosește uleiul de palmier în acest sens.

Totuși, aceștia au mai spus că vor reuni un comitet de experți și consumatori pentru a răspunde nemulțumirilor.

Sursă foto: Dreamstime