Puțini știu însă cum a început cariera fostului președinte și ce job a avut acesta înainte de cariera sa politică.

Traian Băsescu s-a născut la data de 4 noiembrie 1951 în Basarabi, regiunea Constanța.

În anul 1976, fostul președinte a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială. La scurt timp, acesta s-a căsătorit cu Maria Băsescu, alături de care are două fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980.

În anul 1995 Băsescu a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat.

Părinții fostului șef al statului au decedat în urmă cu mai mulți ani tatăl său, Dumitru Băsescu, a murit în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena Băsescu, a încetat din viață în anul 2010.

Ce job-uri a avut Traian Băsesu

 

Fostul președinte nu a fost întotdeauna implicat în lumea politică. Primul loc de muncă pe care acesta l-a avut a fost în domeniul maritim.

Între anii 1981-1987 Băsescu a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR.

De asemenea,  între anii 1984-1987, Băsescu a fost comandantul petrolierului Biruința. Începând cu anul 1987, acesta  a făcut parte din reprezentanța Navrom la Anvers, iar doi ani mai târziu, în anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția din 22 decembrie 1989.

După căderea comunismului, acesta s-a înscris în Partidul Comnist Român (PCR). Motivul invocat de fostul șef al statului a fost că acesta s-a înscris doar pentru a putea face carieră în marina comercială.

În primul guvern de după Decembrie 1989, mai exact Guvernul Petre Roman (1), Băsescu a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor. De asemenea, a făcut parte din consiliul de administrație al firmei Astra Vagoane Călători Arad, până în anul 1992.

 

Intrarea în lumea politică

La alegerile legislative din anul 1992, Băsescu a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN. În cadrul parlamentului a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei de Industrie și Servicii a Camerei Deputaților, pe durata întregului mandat.

În anul 1996, fostul șef al statului a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul Partidului Democrat la președinția țării. Deși Petre Roman nu a intrat nici în turul al doilea, în urma victoriei lui Emil Constantinescu asupra lui Ion Iliescu, PDSR a pierdut puterea și s-a format o coaliție între CDR, PD și PNL. Astfel Traian Băsescu, care la alegerile parlamentare simultane câștigase și un mandat de deputat pentru PD în Vaslui (1996-2000) a fost numit din nou ministrul al transporturilor, de data aceasta în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998).

Doi ani mai târziu, în iunie 2000, Traian Băsescu a participat din partea PD la alegerile pentru Primăria Municipiului București, câștigând mandatul de primar general, pe care l-a deținut până în decembrie 2004. După ce fusese președinte al Organizației Partidului Democrat al Municipiului București (2000 – 2001), în mai 2001 a câștigat președinția Partidului Democrat, înfrângânu-l în cadrul congresului pe Petre Roman.

Odată ce a devenit vizibil faptul că  Adrian Năstase va candida la prezidențialele din 2004, iar Ion Iliescu nu mai avea dreptul să candideze din nou, Partidul Democrat și Partidul Național Liberal, care reprezentau opoziția din parlament, au decis să formeze o alianță electorală.

Astfel în anul 2003 devin co-președinți ai Alianței D.A (Dreptate și Adevăr) președinții celor două partide, urmând ca Theodor Stolojan să candideze la prezidențiale, iar Traian Băsescu să fie numit premier.

Din cauze neînțelese nici până în ziua de astăzi, într-o conferință de presă a fost anunțată retragerea lui Stolojan, care a fost înlocuit de liberalul Călin Popescu Tăriceanu în PNL și la co-președinția Alianței D.A.