Funcționarii din Parlament beneficiază de o pensie specială. PSD s-a gândit că acest lucru nu este suficient și decis să o majoreze. Astfel, potrivit unui proiect de lege adoptat fără dezbatere în Senat, “pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.” 

Astfel, secretarului general al Camerei Deputaţilor va fi cel mai bine plătit plătit funcţionar din Parlamentul. El va încasa chiar și peste 16.000 lei, potrivit Digi 24. Nici șoferii parlamentarilor nu vor sta mai prost. Unii dintre ei ar putea ajunge la pensie cu un venit mai mare decât cel din salariu, urmând să primească și 200 de lei în plus, la pensia de serviciu.
Inițiatorii proiectului de lege au spus că prin această lege să facă dreptate pentru angajații lor.  „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.”, a comentat Eugen Nicolicea de la PSD
În acest moment, proiectul de lege se află la Camera Deputaţilor, care este for decizional. El va intra în dezbaterea Comisiei pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică și apoi a Comisiei pentru Muncă, care va vota un raport, ca recomandare pentru plen. 
Potrivit sursei citate, cel mai bine plătit funcționar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un șofer angajat la Camera Deputaților va avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condițiile în care astăzi câștigă puțin peste 3.400 lei.
„Au creat un sistem paralel, doar pentru unele categorii, s-a ajuns la nişte pensii cu adevărat nesimţite. Vorbim inclusiv de doamnele liftiere sau de femeia de serviciu, toată lumea care lucrează în Parlamentul României va avea o pensie specială. Să nu vă închipuiţi că cei care au pensii speciale contribuie mai mult, contribuie la fel ca fiecare dintre noi, cu acelaşi 25% CAS.”, a comentat Claudiu Năsui, deputat USR. 
Opoziția s-a revoltat față de această măsură. Raluca Turcan, lider de grup al deputaílor PNL: „Ar face ca pensiile să fie mai mari decât salariile celor care muncesc pe aceeaşi funcţie. O prostie! Are un scop pur electoral.” Nici Guvernul României nu susține proiectul. Executivul atenționează că nu este prevăzuta sursa veniturilor, dar şi că măsura propusă este discriminatorie în raport cu alţi funcţionari.

Te-ar putea interesa și: