Adevărul despre pensiile din România este altul decât am putea crede, având în vedere majorările din ultima perioadă. Un studiu al ING, realizat la nivel european, relevă faptul că nu mai puțin de 63% dintre români vor fi nevoiți să lucreze și după ce ies la pensie. Aproape 60% spun că nu au economii mai mari de trei salarii, în timp ce aproape 70% sunt de părere că nu câștigă suficienți bani pentru a putea economisi.

Nici la nivel european situația nu este foarte bună.

“Noțiunea de „pensionare”, în sens tradițional, va deveni în curând perimată, conform sondajului ING. Aproximativ o treime dintre respondenți a afirmat că nu știu când vor ieși la pensie (29%) și încă 11% consideră că vor continua să lucreze pentru tot restul vieții. 43% dintre români sunt de părere că pensiile vor fi mai mici decât contribuțiile acestora.”, arată studiul citat.

România stă, însă, mai rău decât media. “Fondurile disponibile după data pensionării sunt un motiv de îngrijorare și pentru că economiile acestora sunt reduse. 42% dintre respondenții studiului declară că nu au economii mai mari de trei salarii, fondul de rezervă minim recomandat fiind echivalent cu trei-șase salarii. România se situează pe locul doi (58%), după Turcia (60%), în ceea ce privește lipsa economiilor pe o perioadă mai mare de trei luni. La polul opus se află Luxemburg, doar 25% dintre persoane declarând că nu au bani economisiți. „, mai arată specialiștii băncii.