Pentru Monica Anisie, ministrul Educației, împreună cu soțul său, Adrian Anisie, pandemia de coronavirus pare că a adus numai realizări pe plan personal.

Dincolo de scandalurile și gafele parcă fără de sfârșit în care a fost implicată în această vară Monica Anisie, averea familiei trece printr-o perioadă fericită, cel puțin așa cum reiese din propria declarație de avere.

O anexă neobișnuită

Astfel, în declarația de avere completată în luna iunie a acestui an, când românii abia ieșiseră bezmetici din starea de urgență, pentru a rămâne în perpetua stare de alertă, Monica Anisie a trecut un teren ”agricol” de 790 de metri pătrați, cumpărat la Valea Doftanei, în județul Prahova.

Achiziția a fost realizată împreună cu soțul – comisar șef de poliție Adrian Anisie, fost director al Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și județul Ilfov, în prezent pensionar, scrie prahovainfo.ro.

Dar realizările ministrul Educației nu se opresc aici. În luna iunie, mai precis pe 23 iunie 2020, Primăria Valea Doftanei a emis o autorizație de construire pe numele Adrian Anisie, din București, pentru construire locuință demisol și parter și o anexă constând în poligon de tir, arată sursa citată.

Locuință într-o zonă foarte atractivă

De menționat că Valea Doftanei a devenit, în ultimii ani, una dintre atracțiile imobiliare, pentru că localitatea se află într-o zonă mai puțin agitată decât Valea Prahovei, iar căile de comunicații rutiere au fost mult îmbunătățite, astfel că, după cum se vede și în cazul de față, inclusiv miniștrii lui Orban sunt seduși de comuna din nordul județului Prahova.

În context, aflată în vizită în Teleorman, Anisie a răspuns luni întrebărilor repetate ale presei cu privire la disponibilitatea măștilor pentru toți copiii, arătând că Guvernul a alocat 175 de milioane euro pentru achiziții de echipamente electronice, dar și sanitare, inclusiv măști, iar responsibilitatea pentru aceste achiziții revine autorităților locale și unităților de învățământ.

În privința declarației pe proprie răspundere pe care trebuie să o completeze părinții, ea a reafirmat că e nevoie de o completare – că părintele semnează “după câte cunoaște” – dar a insistat că e nevoie ca și părinții să-și asume răspunderea pentru copii.