”O crestere de doar 10% nu acoperă nici măcar creșterea preturilor. Majoritatea produselor de bază s-au scumpit, fie prin cresterea preturilor fie prin reducerea gramajelor la acelasi pret.

România are a 2 a cea mai mare crestere a preturilor (+7%) la alimente din UE in perioada oct 2019-apr 2020. In doar 6 luni, deci pana in septembrie depaseste 10%. Medicamentele s-au scumpit, unele strict necesare nu se gasesc.”, a spus Cristian Socol pe pagina sa de Facebook.

Ce spune ministrul Finanțelor despre majorarea pensiilor

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că există două scenarii prin care pensiile să fie majorate.

Primul scenariu îl reprezintă o creștere cu 10% de la 1 septembrie (în loc de 40%, cât prevede actuala lege a pensiilor votată anul trecut de PSD) iar cel de-al doilea scenariu nu a dorit să îl facă public însă a declarat că acesta va fi prezentat mai întâi premierului Ludovic Orban.

”Acest proiect de lege a fost făcut fără sursă de finanțare și dezechilibrează major situația economică a României în acest an și în anii viitori. Voi prezenta două scenarii pe care ni le putem permite, fiecare cu riscurile sale. Primul scenariu e o creștere cu 10% a pensiilor, al doilea îl voi prezenta premierului mai întâi. 10% e ce poate susține acest buget, deși, când veniturile scad, și acesta reprezintă un efort enorm. Decizia va fi luată de guvern”, a spus Cîțu.

”Îmi doresc să creștem pensiile anul acesta, există o așteptare, dar acum toată economia suferă. O părere personală: putem face tot felul de nebunii, cum face PSD, e ușor să arunci cu bani. Dar o creștere cu 40% a pensiilor ar avea un impact bugetar de aproape 50 miliarde de lei anul viitor”, a mai spus ministrul Finanțelor.