Dragnea este închis la Penitenciarul Rahova din București, după condamnarea de 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fiindcă a ocupat funcții de conducere în statul român, Dragnea este inclus în categoria persoanelor care trebuie atent supravegheate. Practic, fostul lider al social-democraților este supravegheat non stop de forțele de ordine. De același tratament au însă parte și foștii polițiști sau magistrați.

„Vine unul cu un cuțit și îl bagă în el. Ce faci atunci? De aceea, chiar și Becali era transportat cu mascații, să nu fie probleme. Fiecare director de penitenciar își ia măsuri ca să nu aibă incidente”, au declarat surse sub protecția anonimatului, pentru ȘtiripeSurse.

Potrivit legii, în cazul deținuților vulnerabili, al martorilor vulnerabili și amenințați se pot lua următoarele măsuri de protecție:

  1. a) cazarea într-o cameră de deținere pentru eliminarea factorilor de risc. Cazarea în aceste spații se poate dispune de către directorul penitenciarului, pe motive de siguranță sau la cererea deținuților în cauză, pe durata pentru care este necesară luarea acestei măsuri;
  2. b) stabilirea locurilor și a intervalului orar de desfășurare a activităților, a itinerarelor de deplasare și a persoanelor cu care intră în contact;
  3. c) desemnarea de personal cu experiență pentru pază, escortare, însoțire, supraveghere, monitorizare și intervenție operațională;
  4. d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali în vederea înlăturării potențialului pericol;
  5. e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deținuților, ale membrilor familiilor acestora, precum și a unor terțe persoane cu privire la actele de violență exercitate asupra lor, în vederea luării măsurilor legale;
  6. f) derularea de programe și activități educative, de asistență psihologică și asistență socială adecvate”, se precizează în lege.