Având în vedere că sărbătorile de iarnă din acest an se vor petrece diferit față de anii trecuți, ținând cont de pandemia de coronavirus, o nouă formă de stres va apărea în această perioadă.

Pentru a putea trece peste această perioadă dificilă pentru anumite persoane, specialiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai au redactat un ghid pentru a explica cum va fi afectată sănătatea psihică a oamenilor în perioada sărbătorilor.

Tulburări emoționale și psihice

Specialiștii precizează că sărbătorile contribuie la creșterea nivelului de stres, care poate fi de două feluri: pozitiv (eustres) și negativ (distres). Lucrurile se complică atunci când implicăm pandemia de coronavirus în contextul sărbătorilor de iarnă. Așadar, aceasta ar putea amplifica major distresul, care de cele mai multe ori se manifestă prin tulburări emoționale.

Așadar, această perioadă care de la prima vedere este o perioadă fericită, paote declanșa tulburări emoșionale și psihice, mai ales pentru cei care nu au parte de un suport social adecvat. În acest caz, pandemia de coronavirus poate complica problemele.

Sărbătorile ajută la ameliorarea condiției clinică

Specialiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai au mai precizat în ghidul anterior menționat că sărbătorile amplifică simptomatologia, pentru aceia care nu au un suport social adecvat şi pot, în mod surprinzător, ameliora condiţia clinică pentru aceia care au un suport social adecvat, suport mobilizat mai puternic în perioada sărbătorilor prin natura tradiţiilor (ex. reîntâlnirea familiei reduce riscul de suicid, din cauza unei supravegheri mai crescute).

„Pandemia intră și aici în joc, ca un factor de stres suplimentar. Din nou, important aici este să reducem simptomatologia tulburărilor emoţionale şi psihice, atunci când ea apare.

Pentru a controla diversitatea şi complexitatea situaţiilor la care trebuie să facem faţă în această perioadă este important să ne planificăm şi să ne organizăm activităţile, mai mult decât o facem pe parcursul anului, dacă este cazul, cu creionul în mână şi cu hârtia în faţă”, recomandă specialiștii UBB.

Planificarea activităților

Specialiștii UBB precizează că oamenii ar trebui să apeleze la gândirea rațională pentru că este important ca acești să își dorească lucrurile pe care le pot avea, fără așteptări nerealiste.

”Apoi, formularea dorinţelor trebuie să fie în termeni preferenţiali, nedogmatici, acceptând faptul că, deşi încercăm să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ne satisface dorinţele, s-ar putea ca lucrurile să nu stea aşa cum vrem noi; să acceptăm această situaţie, căutând şi găsind poate mulţumire în alte situaţii.”, mai spun specialiștii.

În ghidul menționat anterior, specialiștii UBB spun că trebuie ”

Să ne împăcăm cu trecutul, să fim mulţumiţi/fericiţi în prezent şi să privim cu optimism în viitor.

Din când în când să ne dăm timp pentru noi (10-15 minute în fiecare zi), – poate meditând, poate făcând ceva important pentru noi sau poate stând pur şi simplu -, nelăsându-ne cuprinşi de vârtejul sarcinilor de sărbători. Să facem în continuare lucrurile care ne fac plăcere (ex. sport)”.