Fără să afirme cu subiect și predicat acest lucru, Carmen Dan, Ministrul de Interne, ridică semne de întrebare cu privire la corectitudinea alegerilor europarlamentare desfășurate în mai.

Astfel, Carmen Dan vorbește în calitate oficială, de ministru, despre un număr de peste 9200 de semnalări de vor multiplu, insistând că ”cineva ar trebui să le spună oamenilor, tehnic, cum a fost posibil să avem aşa de multe semnalări”.

Mai mult decât atât: Ministrul de interne aruncă săgeți directe spre președintele Iohannis: ”Sunt absolut sigură că domnul preşedinte (Klaus Iohannis n.r.) ştie foarte bine cum stau lucrurile. Am sesizat BEC cu privire la închiderea, corelarea proceselor verbale despre referendum. Erau informaţii pe care le primeam în centrul operativ. Am realizat că este important să transmitem aceste date şi către BEC. Am închis ziua cu peste 9.200 de semnalări de vot multiplu”.

Carmen Dan a adăugat că datele despre aceste semnalări le are STS-ul, însă responsabilitatea MAI era să semnaleze aceste alerte:

”Responsabilitatea mea şi, implicit, a ministerului a fost să semnalăm că sunt aceste alerte şi că le primim, numărul lor fiind consistent. Eu m-am raportat pe tot parcursul acestei zile doar la ce se întâmplă în plan naţional. Am avut o discuţie telefonică cu domnul director general (al STS n.r.). L-am informat că o să trimitem această corespondenţă şi către STS, şi către AEP şi către BEC. Ulterior am şi făcut-o. Noi am verificat aceste semnalări, încă se verifică, sunt foarte multe, însă cred că cineva ar trebui să le spună oamenilor, tehnic, cum a fost posibil să avem aşa de multe semnalări”.

Te-ar putea interesa și: