Aceleași surse susțin că în Erste Bank cam nimeni nu ajunge să ocupe o asemenea funcție până la 35 de ani, decât dacă fie este vreun geniu, fie cineva l-ar impune. Totuși este important de menționat că Vlad Voiculescu era într-adevăr un elev de nota 10 la școală.

Și fostul consilier PNL, Tănase Stamule, a lansat o serie de acuzații grave la adresa fostului ministru al Sănătății pe care îl consideră ipocrit. Mai exact, el transmite că acesta se promovează ca un om nou în politică, dar de fapt ar proveni dintr-o familie de „securiști”, care l-ar fi ajutat să acceadă în carieră. Însă nu explică exact cum l-au ajutat aceste relații.

„1. Fratele bunicului meu (Voiculescu) a fost sef la DIE la Viena si responsabilul de comert exterior dintre Romania comunista si Austria
2. Varul primar al tatalui meu a fost CEO al uneia dintre cele mai mari companii de farmaceutice din Romania si astazi este unul dintre cele mai influente personaje din sistemul sanitar din Romania.
3. Varul primar al tatalui meu (baiatul securistului de la Viena), este si in conducerea institutului Aspen
4. Eu studiez si lucrez la Viena fara nicio legatura cu istoricul familiei mele acolo
5. Eu iau o bursa de la Institutul Aspen fara nicio legatura cu faptul ca varul tatalui meu e in conducere acolo
6. Eu devin ministru al sanatatii fara nicio legatura cu influenta varului tatalui meu in sistem
7. Cand ma intreaba presa daca imi este unchi, le spun ca nu este si ca este doar “nepotul strabunicului meu”
8. Eu promovez campania “Oameni Noi in Politica” desi provin dintr-o familie cu grade foarte inalte in vechea securitate
9. Cum ma cheama pe mine?”, scrie Tănase Stamule pe facebook.

Contactat de CAPITAL.ro, Vlad Voiculescu ne-a răspuns:

„Încerc să iau asta că o glumă sau în cel mai rău caz că pe o încercare disperată de calomniere.

Frații bunicilor? Nu știu câți oameni știu tot ce fac frații bunicilor lor. Ce au făcut, ce fac sau ce vor face. Orice om își face propriile alegeri. Dar poate va ajută în demersul jurnalistic să știți că toți frații bunicilor mei s-au stins în urmă cu aproape 20 de ani. Iar eu am împlinit de curând 35. 

Dacă aveți orice întrebare sau nelămurire despre biografia mea sau despre ceea ce am făcut eu în acești 35 ani va stau la dispoziție cu cel mai mare drag”.

Te-ar putea interesa și: