O nouă răstrurnare de situație a avut loc în cazul Caracal. Unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănaşu, s-a ales cu plângeri penale la Parchetul General.

Totul a început după ce Cumpănașu a anunţat familia Luizei Melencu că a găsit-o pe fată în viaţă în Genova, Italia. Până la urmă, anunțul s-a dovedit a fi un fals.

Astfel, Remus Rădoi, un om de afaceri din Caracal, a depus o plângere penală împotriva lui Alexandru Cumpănaşu la Parchetul General. Rădoi îl acuză pe Alexandru Cumpănaşi că s-a folosit de drama familiei Luizei Melencu pentru a induce în eroare electoratul şi pentru a obţine capital electoral în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

De asemenea, Cumpănaşu s-a ales şi cu o plângere penală pentru fraudă după ce presa din România a scris că Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), condusă de Alexandru Cumpănașu, a primit în septembrie 2018 o finanțare de 1.000.000 de lei, nerambursabilă, pentru proiectul ”Românismul: trecut, prezent și viitor”.

Din această sumă, 837.080 de lei au reprezentat drepturi de autor și drepturi conexe, încasate direct de Cumpănașu. Trei tipuri de broșuri au avut în total 50 de pagini, realizate de AID pentru Ministerul Culturii și dedicate Centenarului. Presa susţinea că deşi trebuiau să fie creații proprii, originale ale asociației lui Cumpănașu, în realitate, Ministerul Culturii a plătit 1.000.000 lei pentru texte copiate de pe Wikipedia și de pe alte site-uri, inclusiv de pe site-ul Jandarmeriei Române.

”Am venit la Parchetul General pentru a depune o plângere cu privire la fapte ce au fost săvârşite de Alexandru Cumpănaşu, care, în opinia mea, folosindu-se de drama unei familii a indus în eroare electoratul pentru a obţine capital electoral şi cu privire la fapte ce pot avea ca articol de lege infracțiunea de fraudă de fonduri. Mă refer aici la acea broșură pe care dânsul a editat-o. O să depun o plângere şi vedem dacă faptele se confirmă sau nu”, a declarat Remus Rădoi, la România TV.

Minciuni pe bandă rulantă

Vineri seara, înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale 2019, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă, a anunţat, într-o transmisie live pe Facebook și apoi la Antena 3, că a intrat în posesia unui filmuleț care o arată pe o tânără ieșită la prostituție în Italia și care este Luiza Melencu, a doua fată dispărută în Caracal.

Cumpănașu a afimat că mama și bunicul Luizei au recunoscut-o pe aceasta, însă într-o intervenție înregistrată la Antena 3 Monica Melencu nu era chiar atât de sigură, spunând că a văzut materialul video pe telefon și că nu se aude bine.

Ulterior, omul de afaceri și candidat la prezidențiale Viorel Cataramă a spus că filmulețul despre care Alexandru Cumpănașu a afirmat că o prezintă pe Luiza Melencu în Italia îi aparține și îl are de o lună.

Cataramă a infirmat că ar fi Luiza și l-a acuzat pe Cumpănașu că se folosește de caz pentru a atrage voturi.

Te-ar putea interesa și: