Stelian Ion are parte de contestări extrem de dure chiar de când a fost numit în funcţie. Acum, actualul ministru al Justiţiei este prins într-un nou scandal. Cei din secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii atrag atenţia.

Sunt riscuri mari la care se expune acesta din cauza comportamentului public pe care îl manifestă. Mai mult, magistraţii spun că acest comportament dunează asupra bunei funcţionări a activităţii din justiţie şi statutului judecătorilor.

„Declaraţiile publice repetate prin care a indus opiniei publice ideea că judecătorii fie au anumite beneficii nejustificate, fie vor să-şi creeze „superimunităţi”, sau că doar o parte dintre aceştia ar fi oneşti în funcţie de propria-i apreciere pe care o raportează la opiniile exprimate pe marginea modificărilor aduse legilor justiţiei, coroborate cu dezinteresul manifest faţă de adevăratele probleme din justiţie au generat în rândul judecătorilor un sentiment de nesiguranţă cu privire la statutul lor.

Ministrul justiţiei sfidează cadrul constituţional prin angrenarea reprezentanţilor altor state într-un proces eminamente intern, prezentând distorsionat realităţi din domeniul justiţiei în unicul scop de a obţine susţinere politică pentru proiectele de modificare a legilor justiţiei. Maniera netrasparentă a discuţiilor purtate, furnizarea trunchiată a informaţiilor sunt singurele explicaţii pentru concluziile prezentate de aceştia.

Demersurile ministrului justiţiei nu sunt întâmplătoare şi au drept scop influenţarea şi obţinerea incorectă a susţinerii opiniei publice, a factorilor decizionali interni, dar şi a partenerilor străini în contextul escamotării realităţii. Edificatoare în acest sens este trecerea sub tăcere de către ministru a rezultatului consultării judecătorilor întrucât acesta se prefigurează a-i fi defavorabil. Spre exemplu, majoritatea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi a altor instanţe judecătoreşti se opun propunerilor de modificare a legilor justiţiei cu privire la care ministrul justiţiei a generat consultarea.

Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra pericolului dublului discurs şi a dublei măsuri pe care ministrul le practică, acesta valorificând avizele Consiliului Superior al Magistraturii şi opiniile judecătorilor în funcţie de interesul de moment.

Modificarea continuă şi de substanţă a legilor justiţiei, în contexte politice diferite, afectează stabilitatea statutului judecătorilor şi buna funcţionare a instanţelor judecătoreşti”, spun cei de la CSM, într-un comunicat de presă.

Sursa foto INQUAM / George Calin