Fostul președinte, Traian Băsescu, s-a dezlănțuit pur și simplu. Acesta lansează acuzații grave la adresa polițiștilor, dar și a procurorilor din Caracal. Actualul europarlamentar vorbește despre complicitatea acestor cu monstrul, dar și de faptul că Gheorghe IDncă și-ar fi cumpărat protecția cu bani, dar și cu fete oferite oamenilor legii.

“Omul ăsta nu e cu năravurile astea de acum, de la Alexandra. Dacă nici acum statul nu va acționa împotriva celor care au greșit, pentru că acest copil, Alexandra, a murit cu zile. Nu e posibil să ai asemenea individ pe raza unui mic orășel cum e Caracal și poliția să nu îl aibă în supraveghere. Mai ales că făcea și taximetrie ilegală. Este de necrezut. Este de crezut într-o singură situație. Ori erau complici cu el sau primeau din când în când parte din banii de la taximetrie, ori primeau din când în când o fetiță. Și procurorii au fost extrem de generoși cu acest individ. Secția pentru magistrați trebuie să își facă treaba”, a tunat europarlamentarul.

Fostul președinte a adăugat că, potrivit unui raport al Comisiei Europene, STS poate da o evaluare a unei locații cu o eroare între 70 metri și 5000 de metri.

„Am aici al 11 lea raport al CE legată de nr. 112.Și vedem ce ne spune chiar despre România și despre alte 27 de țări. Spre exemplu s-a încercat în zona de discreditare în faza inițială să se dea vina, dădeau vina unii pe alții. Iată ce poate să facă STS. În momentul de față STS poate să dea o evaluare a locației cu o toleranță de la 70 m la 5000 de m. Dacă este în București va fi 70 de m, pentru că se intersectează mai multe celule, dacă este la Caracal unde e o singură celulă va fi de 5 km față de punctul real. Acea diagrama pe care au transmis-o este mai mică de 5000 de metri. Ceea ce va spun este valabil și pentru întâmplarea din Apuseni. Toate sistemele 112 din Europa intră în proces de modernizare”, a afimat Băsescu la România TV.

El a susținut că sunt mai multe minciuni neclarificate încă, în cazul din Caracal.