După trei ani și jumătate de mandat în care s-a remarcat prin incompetență pe linie, primarul PSD de la Sectorul 1, Dan Tudorache, aruncă în spațiul public declarații despre construirea unui spital. Acum, pe ultima sută de metri a mandatului său și în termeni utopici, nerealiști, dar care sună bine…în stilul clasic al PSD.

Astfel, primăria Sectorului 1 din Bucureşti a lansat, prin Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1, o licitaţie de 2,41 miliarde lei (504 milioane euro), fără TVA, pentru construcţia unui spital de urgenţă categoria I A, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP.

Acest proiect nu este unul nou, își are originile în 2016 – a apărut ca o promisiune de campanie. La doi ani după câștigarea alegerilor, în 2018, Tudorache a anunțat un calendar în care preciza că, la momentul martie 2018, exista un studiu de prefezabilitate cu o valoare estimată de 300 milioane de euro, pentru construcția spitalului.

PUZ-ul pentru construcție trebuia să fie aprobat în mai 2018, dar votul în Consiliul Municipal a venit abia în octombrie 2019. De asemenea, se pare că există un studiu de fezabilitate, pe care niciun consilier local nu l-a văzut. Sau poate doar cei PSD, de la PNL nu a văzut nimeni vreo hârtie.

Așadar, proiectul a ajuns de la o valoare de 300 de milioane de euro în studiul de prefezabilitate la 504 milioane euro în cel de fezabilitate.

O idee complet ruptă de realitate, acuză liberalii

“O diferență de doar 200 de milioane, din pix, așa cum ne-a obișnuit PSD în ultimii 3 ani să administreze tot ce a avut pe mână. Sunt două variante: fie primarul sper să dea un mega tun financiar, fie folosește subiectul în scopuri electorale și de atacare a opoziției din CL al Sectorului 1. Să fie doar o încercare de a ocoli consiliul sau un tertip birocratic care să amâne lucrurile, pentru a specula electoral momentul? Să luăm următoarea ipoteză – dacă proiectul va fi respins, din cauza lipsei de transparență și a semnelor de întrebare, ce va spune primarul? Evident, că din cauza PNL nu poate face spitalul, deși el a vrut, s-a chinuit, și-a dorit, a căutat trei ani și jumătate cea mai bună variantă”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Mai mult decât atât, doar simpla idee ca bugetul sectorului ar putea susține o asemenea finanțare este complet ruptă de realitate. Cum ar putea bugetul de investiții de 120 de milioane de euro (în 2019) să susțină tranșe de 168 de milioane de euro, în medie, pe an, în următorii trei ani?

În niciuna dintre declarațiile publice pe acest subiect din ultimii ani, Tudorache nu a amintit de fonduri europene, de împrumuturi sau parteneriate care să asigure finanțarea. Este clar că primarul, aflat deja în campanie pentru alegerile din iunie, vrea cu orice preț ca proiectul spitalului Vasile cel Mare să fie respins de Consiliul Local, ca să aibă astfel justificare că nu și-a respectat această promisiune din cauza consilierilor.

“Consilierii PNL vor depune interpelări și solicitări pentru a avea acces la documentație și pentru a înțelege cum au apărut cele 200 de milioane de euro în plus și cum va fi construit acest spital din banii de la buget. Vom face publice toate informațiile și vom informa cetățenii sectorului, pentru a fi la curent cu tertipurile acestui primar incompetent. Departe de a nega oportunitatea sau importanța unui astfel de proiect, este nevoie de o abordare serioasă și conectată la realități – nu poți veni cu aberații doar de dragul campaniei și a voturilor pe care le vrei. E timpul ca acest gen de administrație pe genunchi tipică PSD să înceteze, în Sectorul 1, în București și în toată țara”, a mai spus președintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja.