Mai exact, potrivit ultimelor informații, reprezentanţii Asociaţiei „Împreună pentru A8” își doresc mai mult ca niciodată ca Guvernul să construiască autostrada de care Moldova are nevoie. În acest context, aceștia au montat un banner uriaş, cu un mesaj pro-autostradă, în cursul zilei de miercuri, pe clădirea sediului PNL Iaşi.

Preşedintele asociaţiei „Împreună pentru A8”, Ionel Apostol, a oferit o serie de declarații în acest context. Potrivit acestuia, bannerul măsoară 105 metri pătraţi şi a fost realizat cu sprijinul unor oameni de afaceri din Iaşi. În ceea ce privește mesajul transmis, pe banner este scris un mesaj destul de succint: „Finanţaţi acum autostrăzile Moldovei A7 şi A8. Cerem dreptul la dezvoltare – Nu izolaţi Iaşul”.

Ionel Apostol susține că mesajul este destinat autorităților, în contextul în care în următoarele zile urmează să se decidă soarta banilor europeni din PNRR. El a mai adăugat că dacă Guvernul își va ține promisiunea făcută, va fi aplaudat, în caz contrar, vor avea loc mai multe proteste.

Guvernul trebuie să se țină de cuvânt

„Este un mesaj adresat autorităţilor. Zilele acestea se decide soarta celor 4,5 miliarde de euro din PNRR. Dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va finanţa cele două capete din A8 plus tronsonul Târgu Frumos-Leţcani îi vom aplauda. Dacă nu, atunci vom iniţia proteste”, a spus preşedintele Împreună pentru A8, Ionel Apostol.

De cealaltă parte, vicepreşedintele Asociaţiei „Împreună pentru A8”, Cătălin Urtoi, a declarat că Moldova are nevoie urgentă de autostrăzi şi că mesajul transmis de la Iaşi este unul „clar şi ferm”.

El a mai adăugat că dacă A7 și A8 nu vor fi finanțate acum, șansele se vor diminua în perioada următoare.

„Dacă nu finanţăm acum A7 şi A8, şansele se diminuează. Avem această şansă, prin PNRR, şi nu trebuie să ne batem joc”, a afirmat Cătălin Urtoi.

De mențioant este faptul că, în cursul zilei de miercuri, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că aproximativ 500 de kilometri de autostradă vor fi realizaţi prin PNRR, între care Autostrada A7 şi capetele autostrăzii A8.