Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 3,47%. 

În topul scăderilor, în cadrul indicelui BET, pe poziţia a doua se situează Electrica cu -2,02%, urmată de Romgaz cu -1,69% şi de Transelectrica cu – 0,34%. Valoarea preţului acţiunilor Transgaz a stagnat, în timp ce în topul creşterilor se situează acţiunile Bursei de Valori Bucureşti cu +2,66%, urmate de titlurile Nuclearelectrica cu +0,92% şi Banca Transilvania cu 0,83%. Alte creşteri ale preţurilor acţiunilor au fost la BRD de 0,36% şi la Fondul Proprietatea de 0,25%. 

Valoarea totală a tranzacţiilor cu titlurile OMV Petrom s-a ridicat vineri la 1,53 milioane de lei. 

OMV Petrom deţine o pondere de 16,3% din componenţa indicelui BET, în timp ce Fondul Proprietatea – 20,25%. 

Fondul Proprietatea a anunţat, vineri, că va demara o vânzare parţială a participaţiei deţinute în OMV Petrom, prin intermediul unei oferte publice privind atât acţiuni, cât şi Certificate de Depozit Globale (Global Depositary Receip – GDR, n.r.), oferta urmând să fie încheiată în trimestrul 4 al acestui an. 

"Oferta va fi constituită doar din acţiunile deţinute de Fond. Compania nu va face o majorare de capital în legătură cu oferta publică şi nu va primi niciun venit din aceasta. Acţiunile şi GDR-urile vor fi oferite către investitori persoane fizice şi investitori instituţionali în Romania prin intermediul unei oferte publice (…) Reducerea parţială a participaţiei Fondului în OMV Petrom S.A. are în vedere creşterea numărului acţiunilor libere la tranzacţionare ('free float') ale Companiei", se arată într-un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Potrivit sursei citate, Fondul deţine la acest moment aproximativ 19% din capitalul social emis al societăţii şi urmăreşte creşterea lichidităţii acţiunilor societăţii şi, în acelaşi timp, să rămână un investitor pe termen lung dedicat dezvoltării cu succes a societăţii. 

"Acţionarii OMV Petrom S.A. au confirmat printr-o decizie în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor susţinerea acestora pentru admiterea GDR-urilor Societăţii la listare pe listă oficială a UK Financial Conduct Authority şi la tranzacţionare pe piaţa principală a instrumentelor financiare listate la London Stock Exchange, în plus faţă de listarea existentă a acţiunilor sale ordinare la Bursa de Valori Bucureşti. Oferta se aşteaptă să fie încheiată în trimestrul 4 din 2016, în funcţie de condiţiile de piaţă, aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România şi de confirmarea de către UK Listing Authority a eligibilităţii Societăţii pentru admiterea pe lista oficială a UK Financial Conduct Authority', menţionează Fondul Proprietatea. 

În privinţa participaţiei rămase în OMV Petrom S.A., Fondul a fost de acord cu o perioadă de interdicţie spre vânzare de 360 zile de la data închiderii ofertei, sub rezerva anumitor excepţii. 

"În cadrul ofertei, Goldman Sachs International va acţiona ca Sole Global Coordinator şi ca Joint Bookrunner al tranzacţiei, iar Banca Comercială Română, Erste Group şi WOOD & Company vor acţiona ca Joint Bookrunners. Detalii complete cu privire la oferta vor fi incluse în Prospectul ce urmează a fi publicat în perioada următoare", precizează documentul. 

AGERPRES