Compania era urmată de Ves cu o depreciere de 4,9% şi de Comelf cu 4,2%. Pe de altă parte, acţiunile Oltchim s-au apreciat puternic pentru a doua zi consecutiv, respectiv cu 15%, urmată de acţiunile New Europe Property Investments cu 6,36% şi de BRD cu 4,27%. 

Valoarea tranzacţiilor înregistrate joi pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 37 milioane lei (8,15 milioane euro). Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu titlurile BRD (6,3 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,64 milioane lei) şi Conpet (2,33 milioane lei). 

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,32%, până la 8.235 de puncte. 

Indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o apreciere de 0,15%, în timp ce indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,24%. 

Pe de altă parte, BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 0,07%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,39% şi indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat cu 0,49%. 

Pe AeRO, cel mai mult s-au apreciat acţiunile Remarul 16 Februarie cu 25%, urmată de Metalurgica cu 20% şi de Faimar cu 7,23%. De asemenea, cel mai mult au pierdut Carpathia Capital -15,56%, International Caviar Corporation -15,06% şi Upet -13,33%.

Evoluțiile de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 24,49 milioane de lei (5,38 milioane de euro).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o scădere de 0,12%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,14%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,63%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o scădere de 0,18%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,22%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,28%. 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu titlurile Conpet (4,27 milioane de lei), BRD (2,92 milioane de lei) şi Romgaz (2,04 milioane de lei). 

Titlurile Oltchim înregistrau cea mai mare creştere, de 14,75%, în timp ce acţiunile Concefa scădeau cu 13,73%. 

Acţiunile Oltchim se apreciaseră cu 14,75% încă de la jumătatea şedinţei bursiere de miercuri, compania remarcându-se cu cea mai mare apreciere de pe piaţa reglementată.

Creşterea vine după anunţul de marţi al companiei referitor la obţinerea unui profit net în valoare de 1,68 milioane euro în primul trimestru din acest an, în creştere cu 76% comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

De la începutul anului, acţiunile companiei au scăzut cu 36,29%, dar în ultima lună au urcat cu 1,67%. Cea mai mare parte dintre acţiunile companiei este deţinută de statul român prin Ministerul Energiei, cu 54,08%, şi 32,3% de PCC SE, restul fiind la alţi acţionari. 

AGERPRES