În cadrul evenimentului au loc prezentările mediilor de afaceri din cele două state, în vederea promovării posibilelor căi de colaborare. Totodată, antreprenorii au acces la întâlniri B2B cu scopul de a lărgi baza de contacte cu posibili noi parteneri de afaceri.

 

Cu această ocazie a avut loc ceremonia de semnare a acordului între Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Camera de Comerț și Industrie a Algeriei (CACI). Acordul  prevede noile direcții de colaborare între cele două camere naționale.

Potrivit datelor oferite de ONRC, valoarea totala a schimburilor comerciale dintre România și Algeria se ridica la sfărșitul lui 2018, la  286,4 milioane de euro. În România activează 74 de companii cu capital algerian, valoarea totală subscrisă fiind de aproape 115 mii euro.

 

Din datele vamei algeriene rezultă că România a exportat în anul 2017 produse în valoare de 623 mil. USD, respectiv o creștere de 9,3% față de 2016, ceea ce plasează țara noastră pe locul 7 la nivel european și locul 15 la nivel mondial

 

Totodată, în cadrul Forumului de afaceri România-Algeria, vor fi numiți cei doi noi copreședinți ai Grupul Oamenilor de Afaceri România-Algeria, care funcționează sub conducerea celor două camere de comerț și industrie naționale.

Pe agenda de lucru a misiunii economice se află o serie de întâlniri importante cu factori de decizie din mediul politic și economic algerian, precum Ministrul Industriei, dl. Youcef Yousfi, Ministrul Comerțului, dl. Said Djellab, și președintele companiei naționale de cale ferată, dl. Slimane Bouchema.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, conduce, în perioada 24-27 februarie, o delegație a oamenilor de afaceri din România într-o misiune economică în Algeria.