Săptămâna trecută, Comisia Europeană a instituit un sistem de colectare a echipamentelor medicale (prin intermediul rescEU), astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID-19 să poată ajunge rapid la statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienţii infectaţi, pentru a proteja personalul sanitar şi pentru a ajuta la încetinirea răspândirii virusului, potrivit agerpres.ro

Investiție în echipamente medicale de terapie intensivă

Parlamentul Europeană lucrează cu statele membre pentru a aproba rapid 40 din 50 milioane de euro pentru echipamente medicale de terapie intensivă, precum ventilatoarele, şi echipamentele individuale de protecţie, precum măştile reutilizabile.

De asemenea, statele membre îşi unesc forţele în temeiul Acordului de achiziţii publice comune pentru cumpărarea de echipamente individuale de protecţie, de ventilatoare ce susţin funcţia respiratorie şi de articole necesare pentru testarea coronavirusului. Colaborarea în acest fel le va oferi o poziţie mai puternică pe piaţa mondială.

„Săptămâna trecută, Europa a luat mai multe decizii istorice de contracarare a COVID-19, inclusiv privind impactul asupra economiei UE. Nu spunem acest lucru suficient şi nu îl spunem suficient de tare. Europa face tot posibilul pentru a salva vieţi. Mecanismul de protecţie civilă al UE a venit în trecut în ajutorul cetăţenilor UE în urma cutremurelor, uraganelor, inundaţiilor sau incendiilor forestiere. Acum utilizăm, pentru prima dată, fondurile UE prin intermediul rescEU pentru a sprijini eforturile statelor membre de combatere a virusului, prin asigurarea faptului că dispunem de echipamente medicale şi de protecţie atât de necesare. Aceasta este solidaritatea Uniunii Europene în acţiune”, a declarat preşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a PE, Pascal Canfin.

Mecanismul de protecţie civilă

Potrivit acestuia, criza actuală arată, de asemenea, că existenţa unor mijloace suficiente pentru a răspunde nevoilor programului UE privind mecanismul de protecţie civilă post-2020 este importantă, în conformitate cu poziţia Parlamentului European.

RescEU face parte din mecanismul de protecţie civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre ţările UE în domeniul protecţiei civile. De la crearea rescEU în 2019, UE poate sprijini în mod direct statele membre afectate de dezastre atunci când capacităţile naţionale sunt suprasolicitate. Datorită mecanismului de protecţie civilă al UE, peste 1.800 de cetăţeni au fost deja repatriaţi din toată lumea după apariţia COVID19.