Vești proaste pentru acești români. Potrivit informațiilor furnizate de Comitetul naționale de coordonare a campaniei de vaccinare (CNCAV), persoanele vaccinate nu sunt recomandate femeilor însărcinate până în prezent.

Mai exact, dacă vor să se vaccineze, femeile însărcinate trebuie să își consulte medicul pentru a lua în considerare riscurile, dar și beneficiile individuale.

Potrivit sursei citate, până în prezent nu au fost efectuate suficiente studii clinice pentru a vedea ce se întâmplă în cazul administrării vaccinului anti-covid în perioada sarcinii, sau în perioada alăptării.

”Ca și în cazul multor altor medicamente, în lipsa unor date suplimentare din studiile clinice (includerea unui număr semnificativ de gravide și femei care alăptează în studiu), nu există o recomandare oficială cu privire la administrarea în sarcină și în timpul alăptării, însă acest lucru nu este descurajat atunci când se concluzionează că beneficiile depășesc riscurile”, precizează sursa citată.

Ce se întâmplă cu acești români

Astfel, în momentul de față vaccinul anti-covid produs atât de moderna cât și de Pfizer nu este recomandat să fie folosit în cazul femeilor însărcinate fără consultarea prealabilă a medicului și fără a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

De asemenea, și informațiile puse la dispoziție de producători arată că nu există până la acest moment suficientă experiență în studiile clinice pentru a recomanda utilizarea Comirnaty și Moderna în timpul sarcinii.

În studiile pe modele animale nu s-au identificat efecte negative directe sau indirecte asupra embrionului/fătului, motiv pentru care vaccinarea poate fi luată în considerare atunci când beneficiile depășesc riscurile asupra mamei sau fătului (exemplu: personal medical expus SARS-COV-2 sau persoane însărcinate cu afecțiuni preexistente care predispun la evoluție severă a COVID-19).

Același lucru este valabil și în cazul alăptării, adică nu există până în prezent studii cu privire la administrarea vaccinurilor Comirnaty și Moderna în cazul femeilor care alăptează și nu se cunoaște până la acest moment dacă vaccinurile sunt excretate în laptele matern.

Totuși, poziția Agenției Europene a Medicamentului este că nu sunt așteptate riscuri în legătură cu alăptarea. În ceea ce privește fertilitatea, până în prezent, studiile pe modele animale nu au demonstrat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra fertilității feminine.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin