Eugen Nicolicea, deputat PSD și vicepreședinte al Camerei Deputaților, susține că magistrații care și-au suspendat temporar activitatea încalcă legea și că sunt pasibili de închisoare.

„Legea română nu lasă loc de interpretări în ceea ce privește prevederile potrivit cărora suspendarea activității unităților de parchet reprezintă infracțiune și se pedepsește ca atare”, spune social-democratul.

Deputatul PSD invocă mai multe prevederi din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Prima este cea de la art. 181: „prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate”.

„Având în vedere că suspendarea temporară a activității înseamnă încetarea acesteia pe o perioadă de timp limitată, suspendarea colectivă și voluntară, chiar temporară, se încadrează în definiția grevei”, spune Nicolicea.

El mai invocă și art. 202 și art. 218 din aceeași lege. Despre primul, spune că „specifică foarte clar că procurorii și judecătorii nu pot declara grevă”. Despre al doilea, deputatul PSD susține că declararea grevei constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau amendă.

„Nu știu ce este mai grav, necunoașterea legii de către cei care ar trebui să o cunoască și să o aplice sau încalcarea cu bună știință a acesteia de către cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii”, declară deputatul PSD.

O avertizare similară a fost adresată magistraților și de Toni Neacșu, fost membru CSM și avocat al Bombonicăi Prodan, fosta soție a lui Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive.

«Legea nr. 62/2011 privind dialogul social este cea care reglementează în detaliu încetările de activitate inclusiv în instituțiile publice. Astfel, potrivit art. 202, „Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, (…) precum și alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege”. Indiferent cum îi spun inițiatorii și instigatorii protestului acesta este, din punctul de vedere al legii, o grevă. Astfel, potrivit art. 181, „prin grevă se înțelege orice formă de încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate”. Exact ce face DIICOT, declarativ: își suspendă activitatea în mod voluntar și colectiv, prin decizia Adunării generale a procurorilor. Soluția pentru încetarea grevei ilegale este în mâna ministrului justiției. Potrivit art. 198, „Dacă angajatorul apreciază că greva a fost declarată sau se derulează cu nerespectarea legii, acesta se va putea adresa tribunalului în a cărui circumscripție se află unitatea în care s-a declarat greva cu o cerere prin care se solicită instanței încetarea grevei”. Potrivit art. 201 alin. 2, „În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanța, la cererea celor interesați, poate obliga organizatorii grevei și angajații participanți la greva ilegală la plata despăgubirilor», scrie Neacșu, pe Facebook.

 

DIICOT spune că OUG afectează stabilitatea sistemului de justiţie, fiind a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanţă de urgenţă, a „legilor justiţiei”.

„Adunarea Generală a procurorilor DIICOT, cu majoritate de voturi a luat în discuţie următoarele modalităţi de protest graduale până la abrogarea dispoziţiilor mai sus criticate şi a hotărât: suspendarea activităţii între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 02.-08.03.2019. In acest interval de timp vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suporta amânare; publicarea formelor de protest pe site-ul D.I.I.C.O.T”, a anunţat DIICOT în hotărârea privind mandatul reprezentanţilor instituţiei la discuţiile cu premierul Viorica Dăncilă pe tema OUG 7.

Și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au decis să îşi suspende activitatea de luni până joi, inclusiv, nemulţumiţi de OUG 7.

Parchetul Tribunalului Brașov a anunțat de asemenea, vinerea trecută, că a decis să își suspende activitatea timp de o săptămână în semn de protest.

De asemenea, Parchetul Tribunalului București și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești au anunțat vinerea trecută că vor suspenda activitatea cu publicul timp de o săptămână.