Cioloș a declarat duminică seara, la Digi 24, că pensiile speciale pentru parlamentari și primari trebuie eliminate, însă menținute cele pentru militari și magistrați până. Liderul PLUS a precizat că ar putea fi o discuție în Parlament sau Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe un astfel de proiect.

„Sunt unele pensii speciale care trebuiesc eliminate clar și ar trebuie eliminate cât mai repede. Pe cele ale parlamentarilor, de exemplu, ale parlamentarilor, ale primarilor. Acelea clar ar trebui eliminate. Sunt altele pe care nu le-aș numi pensii speciale. Sunt pensii de serviciu, pentru că e vorba de un serviciu în interesul statului în situații speciale și cu anumite constrângeri, unde în foarte multe țări din lume există o abordare specială a pensiilor unor oameni cărora le impui niște costrângeri pe durata serviciului, a activității în serviciul statului. Îi scoți la pensie după o presiune foarte mare. Nu cred că e cazul să spunem presiunea care o trăiesc oameni care lucrează în Armată”, a declarat Dacian Cioloș.

În cee ace privește magistrații, Cioloș a spus că este o discuție „până la un punct” și tocmai de aceea, în opinia sa, ar trebui să existe o discuție de fond legată de sistemul de pensii din România, „nu doar să cârpim pe ici, pe colo”.

Soluțiile lui Cioloș

„Apoi celelalte care ar rămâne, pentru că sunt justificate, și acolo cred că ar trebui să avem o discuție legată de nivelul lor, de vârsta la care se iese la pensie, o plafonare eventuală a lor. Acolo putem avea și o abordare legată de impozitare. De ce am vorbit și se vorbește de impozitare? Pentru că, chiar dacă vom elimina anumite pensii speciale, există riscul ca cei care le vor pierde să meargă în justiție și există și riscul să câștige în justiție pentru că au avut o lege favorabilă pe care au pierdut-o. Sunt astfel de situații. Și noi, în 2016, am plătit o grămadă de drepturi pe care le aveau funcționarii pentru că ei câștigau în justiției atunci când dădeau în judecată statul pentru astfel de modificări legislative intempestive, insuficient justificate. De aceea spun că trebuie să avem o discuție de fond pe acest dosar ca să putem lua decizii durabile”, a explicat Dacian Cioloș.

Întrebat despre ce poate fi făcut cu pensiile care sunt deja în plată, în contextul în care în România există o astfel de pensie de 74.000 lei, președintele PLUS a afirmat că statul poate decide nivelul impozitării acestora.

„Se pot impozita. Statul poate să decidă nivelul de impozite. Trebuie bine argumentate. La noi s-au făcut foarte multe legi pe picior. Cred că în 2016 de două sau de trei ori am atacat la CCR astfel de decizii care s-au luat în Parlament, astfel de legi care au fost decise pe picior în interes electoral, fără nicio considerație față de bugetul de stat, față de cheltuielile publice. Sigur, astfel de legi care sunt făcute superficial sunt făcute pentru imaginea publică a celor care le lansează. Domnule, noi am încercat dar nu vor ăștilalți. Exact jocul pe care îl joacă PSD acum și sunt convins că și oameni care ar putea beneficia de astfel măsuri înțeleg că acesta e un joc politicianist”, a punctat Cioloș.

Pensiile și salariile trebuie crescute, dar trebuie să ai din ce, iar pentru asta trebuie dinamizată economia, să asiguri investiții și să oferi predictibilitate. „Noi vorbim foarte puțin în România despre antreprenori, de cei care creează locuri de muncă, de cei care au rezistat eroic la tot atacul acesta sistematic al PSD-ului împotriva oricărui om care vrea să trăiască cinstit din România și care risca să-și investească banii”, a mai spus liderul PLUS.