Începând din noaptea de joi, sancțiunile contravenționale prevăzute în ordonanțele militare și actele normative conexe, pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență, sunt semnificativ majorate. Astfel, amenda este de la 2.000 la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator!

De asemenea, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vă rugăm să rămâneți acasă și doar în situații excepționale, prevăzute de lege, să părăsiți locuința, mai anunţă Poliţia Capitalei în comunicat.