Primul oraș din România care a impus această regulă este Galați.

Decizia a fost luată vineri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit acestuia, se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ.

Totodată, sâmbătă, prefectul Gabriel Avrămescu a declarat sâmbătă, pentru Digi24, că măsura este una obligatorie.

În cazul în care o persoană nu poartă masca de protecție, cei care gestionează spațiile publice au obligația de a nu permite accesul acestora.

Amenzi de până la 500 de lei

Un alt oraș care a impus obligativitatea măștilor este  Simeria, din județul Hunedoara. În cazul în care o persoană nu poartă masca de protecție când iese din casă, riscă o amendă care poate ajunge și la 500 de lei.

Totodată, locuitorii din Simeria vor primi câte două măști de familie din partea primăriei.

Și Botoșaniul a luat aceași măsură. Astfel, în mijloacele de transport în comun din județul Botoșani, precum și în toate spațiile publice închise, purtarea măștilor de protecție sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului este obligatorie.

Un alt oraș care a impus regula este Buzău.

Cetățenii sunt obligați să poarte masca de protecție în toate mijloacele de transport în comun şi în toate locurile publice, precum spaţii comerciale, farmacii, pieţe agroalimentare, instituţii publice, şantiere în lucru, etc.

În cazul în care o persoană nu are mască de protecție, aceasta poate folosi orice alt mijloc de protecție al gurii și al nasului.

Urmează și alte orașe?

Este posibil ca în curând mai multe orașe din țară să impună această regulă, pentru a evita răspândirea coronavirusului în comunități.

Luni, primarul din Focşani, Cristi Misăilă i-a cerut prefectului judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece, să impună purtarea obligatorie a măştilor de protecţie în spaţiile publice, instituţii şi spaţii comerciale.
„Vă solicităm să adoptaţi în regim de urgenţă în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă o hotărâre prin care să impuneţi ca în toate spaţiile publice, în toate instituţiile şi în toate spaţiile comerciale să fie OBLIGATORIE purtarea unei măşti medicale de protecţie sau, în lipsa acesteia, a unei eşarfe, a unui fular etc”, a transmis primarul Cristi Misăilă într-o scrisoare transmisă prefectului, potrivit agerpres.
De asemenea, purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie în toate spaţiile publice din Bacău, începând de marţi.
Potrivit Prefecturii Bacău, se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura.

„Este o decizie prin care limităm răspândirea comunitară a noului tip de coronavirus, în caz de tuse sau strănut. Ne protejăm şi pe noi şi pe cei din jurul nostru. În cazul în care o persoană aflată într-un spaţiu public este infectată, dar nu prezintă simptome, purtarea unui mijloc de protecţie reduce riscul răspândirii”, a declarat, pe pagina de facebook a instituţiei, prefectul Liviu Miroşeanu.