Cu nici 20 de kilometri de pârtie convenabilă pe regiune, România staţionează la coada clasamentelor întocmite după oferta pentru schiori. Nici nivelul relativ scăzut al tarifelor nu mai este un atu. 

Teoretic, o zi de schi în străinătate este mai scumpă decât una în România. Practic, e invers. Ca să se bucure de zăpadă, turistul beneficiază, cu un singur „ski pass“ (permis de schi), de o suprafaţă înzăpezită corespunzător cel puţin egală cu totalul pârtiilor disponibile pe toată Valea Prahovei şi Poiana Braşov (unde sunt necesare cel puţin cinci ski pass-uri diferite). Costul permisului este jumătate din cât ar costa în România. Însă când vine vorba de închirierea echipamentelor (clăpari, beţe şi schiuri), mai avantajaţi sunt cei care optează pentru staţiunile autohtone, unde preţurile sunt cu circa 20% mai mici decât în Austria, Franţa sau Bulgaria.

183-40936-36_poianabrasov1_44_evz.jpgCele mai populare pârtii sunt cele din Poiana Braşov, care însumează circa 12 kilometri (un ski pass costă 15 euro, la fel şi închirierea echipamentului), Clăbucet din Predeal, cu o suprafaţă totală de 5,5 kilometri (un ski pass costă circa 20 de euro), Kalinderu din Buşteni şi Sorica din Azuga (ultimele două pârtii având o lungime de 1,5 km, respectiv 2,1 km; permisul costă 15 euro). La capitolul calitatea pârtiilor şi a serviciilor, din nou, balanţa înclină în favoarea străinătăţii,  care îşi majorează punctajul şi în ce priveşte posibilităţile de petrecere a timpului liber.

Din nou, Austria

183-40935-36_kaprunaustria_44.jpgPeste 100.000 de români sunt a­ştep­taţi să ajungă în această iarnă în staţiunile austriece. Agenţiile de turism au pregătit oferte de la Tirol până la Kaprun. Spre exemplu, una din zonele noi promovate de turoperatori este Rauris, aflată aproape de Kaprun. Pentru cei 30 de km de pârtii, un ski pass zilnic costă 33 de euro, în timp ce închirierea echipamentului pentru schi costă aproximativ 25 de euro. „Există atât spaţii destinate începătorilor, cât şi pârtii „negre“, pentru profesionişti. Dacă nu ninge, se pun în funcţiune tunurile de zăpadă. Turiştii au şi alte posibilităţi de petrecere a timpului liber: 47 km cross country ski, pârtie pentru săniuş, patinoar“, explică Mircea Vladu, preşedintele agenţiei ­Prestige Tours. După ce ne-au „furat“ o mare parte din turiştii străini pe perioada verii, bulgarii şi-au făcut temele şi pentru sezonul de iarnă. Astfel, într-un timp foarte scurt, Bansko a devenit staţiunea cea mai apreciată din Bulgaria. Lungimea pârtiilor este de 65 de kilometri, un ski pass costă aproximativ 30 de euro pe zi, în timp ce închirierea echipamentului înseamnă 71 de euro pentru o perioadă de şase zile. La fel de ieftin ca în România şi în Bulgaria se poate schia în Slovacia. Agenţiile promovează regiunea Jasna, care dispune de 57 de kilometri de pârtii. „Din reţeaua de pârtii, 11,5 km dispun de zăpadă proaspătă, menţinută de tunurile de zăpadă, şi 1,8 km au instalaţie nocturnă. Din cele 18 pârtii, patru sunt de complexitate medie, 11 de complexitate înaltă şi trei de complexitate uşoară“, enumeră Aurelian Bratosin, manager Butterfly Tourism.  Un ski pass costă aproximativ 30 de euro, iar echipamentul, în jur de 20 de euro pe zi.

O altă staţiune care oferă senzaţii tari, datorită amplasamentului său, pe gheţar, este Chamonix din Franţa, promovată de agenţiile de turism româneşti îndeosebi pentru turiştii cu venituri mai ridicate. Staţiunea oferă, în total, 500 de kilometri de pârtii, cu grade diferite de dificultate, un ski pass, 40 de euro pe zi, iar echipamentul costă aproximativ 20 de euro.

Tot pentru cei cu venituri ridicate, agenţiile au pregătit, în oferta lor, staţiuni din Italia. Un exemplu este Cortina D’Ampezzo, din nordul Ghetei. Pârtiile însumează un total de 140 km din care 5% negre, 62% roşii şi 33% albastre, acoperite şi cu zăpadă artificială, asigurând un sezon de schi din noiembrie până în aprilie, iar ski passul (aproximativ 40 de euro) oferă acces la 101 pârtii. Pentru ce-i care vor să-şi închirieze echipamentul preţul este de 71 de euro pentru şase zile. 

Cât costă o zi de schiat?

Din punctul de vedere al numărului de pârtii, Poiana Braşov (foto) este una dintre cele mai  generoase staţiuni. Un ski pass (15 euro/ zi) permite accesul la nouă pârtii, cu o lungime totală de 12,3 kilometri

Bulgaria
30-40 euro

Franţa
50-60 euro

România
30-40 euro

Austria
50-60 euro

Cât costă cazarea

Jasna Cazarea la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, costă 72 euro/zi

Rauris O noapte la un hotel de patru stele, cu mic dejun costă 70 euro/zi

Chamonix Tariful pentru o noapte de cazare la un hotel de patru stele începe de la 77 de euro

Poiană O noapte la un hotel de patru stele cu mic dejun inclus costă circa 62 de euro.

Cortina D’Ampezzo O noapte la un hotel de 3 stele costa 70 de euro cu mic dejun inclus