Elena Udrea a declarat la Antena 3, în direct prin telefon, că îi trimitea lui Kovesi genți, ceasuri și alte bijuterii scumpe, „în schimbul unei amiciții”. De asemenea, Udrea afirmă că aceste cadouri le transmitea prin fostul său șoț, celebrul afacerist Dorin Cocoș.

„Eu am depus denunțuri împotriva lui Kovesi, ea spunea că nu se întâlnește cu politicieni. Se întâlnea cu ei, primea cadouri de la politicieni și de la afaceriști. A primit cadouri de la mine, de la familia mea, cadouri cumpărate de mine. Pe atunci nu eram coruptă, nu aveam dosare. Bijuterii, genți, cadouri pe care le primesc femeile. Cadourile erau oferit de soțul meu. Denunțul meu a fost rapid soluționat, clasat în 3 zile. Poate cineva îl va redeschide, acum. I-am făcut cadouri de sute de euro, pe care ea ar fi trebuit să le declare în declarația de avere. Și domnul Ghiță i-a făcut cadouri,” a declarat Elena Udrea.