Regimul comunist i-a permis să călătorească, în 1980, în Belgia, unde evoluase între 1971 și 1973. De acolo a trecut în Germania, stabilindu-se la Köln, unde a cerut azil politic.

Dar, pe 19 octombrie 1981, administratorul blocului în care locuia l-a găsit pe Dan Coe spânzurat în fața ușii apartamentului său. Medicii au făcut de urgență o intervenție chirurgicală, l-au reanimat direct, la cord deschis, dar nu l-au putut readuce la viață.

Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât. Poliția germană a închis cazul ca sinucidere.

„Nu cred că-și lua el zilele, iubea prea mult viața”

Însă, la București se spunea că Dan Coe și-a pus ștreangul de gât și Securitatea i-a tras scaunul.

„Nu se sugruma el, l-au făcut ăia că a vorbit una alta pe la radio. Nu cred că-și lua el zilele, iubea prea mult viața”, spunea colegul și prietenul său Rică Răducanu

„Trecerea de la statutul de vedetă la cel de om obișnuit i-a provocat un șoc, i-a creat o stare pe care nu a putut să o depășească. În schimb, cu două, trei luni înainte să moară, am auzit la Europa Liberă o emisiune în care povestea necazurile pe care el și tatăl său le-au trăit în România. Nu știu dacă este un motiv destul de solid ca să-i atragă moartea, însă nu cred ca era atât de labil încât să se sinucidă”, considera Puiu Ionescu, alt coechipier de la Rapid.

„Nu cred că Securitatea a fost implicată în moartea lui Dan. El a avut niște probleme cu „ei” pentru că, într-un turneu al Rapidului în Franța, a schimbat niște valută, lucru interzis pentru noi, fotbaliștii”, era de părere Ilie Greavu, cel care făcuse pereche în apărarea giuleșteană cu Dan Coe.

„Pentru faima lui Dan Coe”

Încă din anii 1960, când juca la Rapid, pe Stadionul Giulești una dintre scandările obișnuite ale suporterilor rapidiști era: „Un strigăt din vechea Troie/Pentru faima lui Dan Coe/Și înc-o dată că e voie/Ahoe.”

Alături de Pele

Dan Coe s-a născut la 8 septembrie 1941 în București, într-o veche familie de aromâni, tatăl său, Duce Coe, fiind înainte de război component al echipei Sportul Studențesc, echipa care reușea prima promovare în Divizia A în 1937 avându-l ca antrenor pe Coloman Braun-Bogdan.

În anul 1956, Dan Coe a debutat la juniorii echipei Rapid București și în anul 1960 în echipa de tineret. Postul pe care a jucat a fost cel de fundaș central (stoper).

A debutat în Divizia A la 18 martie 1962 în meciul Minerul Lupeni-Rapid București (1-1).

În Divizia A a jucat un număr de 214 meciuri și a marcat 12 goluri. A jucat timp de 11 sezoane la echipa feroviară, fiind căpitan al echipei.

Foto: Dan Coe în alb, la stînga actorului Horia Căciulescu

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric