"A venit vremea victoriei şi operaţiunile pentru eliberarea Mosul au început", a declarat premierul Haider al-Abadi, într-o alocuţiune rostită la televiziunea oficială irakiană.

Adresându-se locuitorilor din regiunea Mosul, al doilea oraş ca mărime al Irakului, situat în nordul ţării, Abadi a spus: "Declar astăzi începerea acestor operaţiuni victorioase pentru a vă elibera de violenţa şi de terorismul Daesh"- acronimul arab al grupării Statul Islamic.

Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a estimat că operaţiunea constituie "un moment decisiv în campania noastră pentru a aplica Statului Islamic o înfrângere durabilă".

"Avem încrederea că partenerii noştri irakieni îl vor învinge pe inamicul nostru comun şi vor elibera Mosul şi restul Irakului de ura şi de brutalitatea Statului Islamic", a spus Carter.

Şeful guvernului irakian nu a făcut precizări despre operaţiunile militare lansate în noaptea de duminică spre luni. Ele ar viza într-o primă etapă încercuirea oraşului, urmând ca apoi să se treacă la lupte de stradă.

Puternic înarmaţi, jihadiştii, cu un efectiv de aproximativ 5.000 de oameni, au avut la dispoziţie mai mulţi ani pentru a-şi pregăti riposta la acest asalt.

Secretarul general adjunct al Naţiunilor Unite pentru probleme umanitare şi ajutor de urgenţă, Stephen O'Brien, şi-a exprimat "extrema preocupare pentru securitatea a circa 1,5 milion de persoane care trăiesc în Mosul şi care ar putea fi afectate de operaţiunile militare".

Potrivit lui, "familiile sunt expuse unui risc extrem de a fi supuse unui tir încrucişat sau chiar luate drept ţinte de către lunetişti".

Forţele guvernului irakian, asistate de diverse alte forţe, şi-au întărit de căteva luni dispozitivul în jurul oraşului Mosul. Ele au recucerit recent poziţii-cheie în apropiere de Qayyarah, un oraş situat la aproximativ 60 km sud de Mosul, unde şi-au pregătit ofensiva finală.

Premierul irakian a precizat că doar armata şi poliţia irakiană vor intra în Mosul, în timp ce numeroase alte forţe sunt desfăşurate în vederea ofensivei, între care combatanţi peshmerga kurzi şi miliţii sunnite şi şiite.

"Forţa care conduce operaţiunile de eliberare este curajoasa armată irakiană împreună cu poliţia naţională şi acestea sunt cele care vor intra în Mosul, nu alţii", a declarat Abadi.

Mosul, oraş cu populaţie majoritar sunnită, fusese cucerit cu o relativă uşurinţă în iunie 2014 de către jihadiştii sunniţi ai Statului Islamic, în parte şi datorită profundei neîncrederi a populaţiei locale faţă de forţele de securitate irakiene, dominate de şiiţi.

Înaintea lansării ofensivei, gruparea paramilitară Hachd al-Chaabi, dominată de miliţii şiite susţinute de Iran, şi-a declarat intenţia de a participa la operaţiune. Kurzi peshmerga s-au deplasat de asemenea dinspre est în direcţia Mosul.

Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de SUA furnizează sprijin aerian şi terestru operaţiunii. Iar Turcia, care are frontieră comună cu Irakul în nord, şi-a oferit de asemenea sprijinul.

Înainte de anunţul lansării operaţiunii, armata irakiană indicase că a aruncat din aer zeci de mii de manifeste deasupra Mosul, unele dintre ele făcând recomandări de securitate locuitorilor în perspectiva ofensivei.

Mosul este oraşul în care liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, proclamase public un califat, instituit în iunie 2014 pe teritoriile cucerite de către jihadişti în Irak şi Siria.

Înainte de începerea operaţiunii, preşedintele rus Vladimir Putin a invitat coaliţia internaţională condusă de SUA să facă maximum pentru a evita victime civile.

"Sperăm că partenerii noştri americani şi partenerii noştri francezi de asemenea vor acţiona cu precizie şi vor face tot posibilul pentru a minimiza sau şi mai bine a exclude orice victimă în rândurile populaţiei civile", a spus Putin, în cadrul unei conferinţe de presă în marja summitului BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – din Goa, în India.

"Noi nu vom stârni isterie pe acest subiect, cum fac partenerii noştri occidentali, pentru că înţelegem că avem nevoie să combatem terorismul şi că pentru aceasta nu există alte mijloace decât luptele ofensive", a adăugat el.

Aceste declaraţii intervin în timp ce Occidentul acuză Rusia de comiterea unor "crime de război" împotriva civililor din partea de est a oraşului Alep, controlată de rebeli şi supusă unor intense bombardamente din partea regimului şi a aliatului său rus. AGERPRES