Nicolae Ciucă nu va avea viață lungă în fruntea Guvernului. A fost numit în funcția de premier interimar, dar PNL îl vrea pe Florin Cîțu prim-ministru în următorul Executiv după formarea noului Parlament.

Chiar și așa, Nicolae Ciucă a decis să mai dea afară din actualul Guvern un om important. După înlăturarea oamenilor lui Ludovic Orban din SGG, premierul interimar Nicolae Ciucă face modificări şi în ministere.

Victimă i-a căzut Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației din noiembrie 2019. Ioana Lazăr a fost eliberată din funcție și trimisă înapoi la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, de unde fusese detașată, potrivit edupedu.ro.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

Această modificare în Guvern nu a fost făcută „la cerere”, mai scrie sursa citată. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și este semnată de premierul interimar, Nicolae Ciucă.

Decizia nr 398 prevede încetarea detașării temporare la Ministerul Educației pe postul de secretar general și are la bază o propunere a Ministerului Educației, trimisă la Guvern chiar miercuri, printr-o adresă cu nr 10.726/8 decembrie 2020.

Ioana Lazăr fusese detaşată de fostul premier Ludovic Orban, în noiembrie 2019, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Ea a mai fost detașată la Ministerul Educației în 2011, de către premierul de atunci, Emil Boc, în vremea în care ministerul era condus de Daniel Funeriu.

În prima zi în fotoliul de premier interimar, Nicolae Ciucă i-a înlăturat de la Guvern pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban. Au demisionat la ordinul premierului interimar secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, adjunctul său, Costel Barbu, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, şi consiliera Mădălina Simion.

Generalul Nicolae Ciucă i-a convocat pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban şi le-a cerut să demisioneze din Guvern. „De azi nu mai aveţi funcţii. Să spuneţi în presă că eu v-am cerut demisia”, le-ar fi spus generalul Nicolae Ciucă apropiaţilor fostului premier, susţin surse liberale.

Atitudinea premierului interimar i-a deranjat pe liderii PNL, care nu văd cu ochi buni un guvern condus de Nicolae Ciucă în următorii patru ani.

Ludovic Orban a demisionat luni din funcţia de prim-ministru, în locul lui fiind desemnat premier interimar generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării. „În perioada următoare, vom continua să focalizăm atenția Guvernului pe prioritățile legate de gestionarea pandemiei COVID-19, pe punerea în aplicare a strategiei de vaccinare.

Vom continua măsurile economice în vederea sprijinirii celor afectați de această criză. De asemenea, ne vom focaliza atenția pe finalizarea anului financiar 2020 și pregătirea anului financiar 2021”, a declarat Nicolae Ciucă, mulțumindu-i lui Ludovic Orban ”pentru echilibrul pe care a reușit să-l realizeze între măsurile pentru combaterea pandemiei și măsurile economice”.

Sursa foto INQUAM / Octav Ganea