Biohackerii vor să-şi extindă viaţa într-o manieră radicală. Refuză să-şi accepte limitările fizice – sunt convinşi că le pot înfrânge folosindu-se de o varietate de soluţii high şi low tech. Şi nu doresc să aştepte rezultatele unor testări medicale interminabile, vor să-şi transforme viaţa chiar acum.

Adepţii biotehnologiei se plasează la graniţa dintre vis și realitate, pentru că încearcă să updateze creierul, trupul şi natura umană în modalităţi ce sfidează limitele imaginaţiei. O noua rasă umană este în dezvoltare, un mix perfect între biologie și lumea digitală, scrie presa internațională.

Biohackerii care au, în acest moment, cea mai mare notorietate sunt cei care experimentează pe propriile lor trupuri, în afara spaţiului tradiţional al laboratoarelor şi al instituţiilor de cercetare, în speranţa că-şi vor maximiza performanţa fizică şi cognitivă.

Ei formează o ramură a transumanismului, mişcare ce militează ca umanitatea să se folosească de tehnologie pentru evoluţia speciei. Unii dintre biohackeri au doctorate în ştiinţă, alţii sunt doar amatori. Iar metodele prin care-şi modifică biologia sunt la fel de diverse ca şi ei.

Știința este sceptică

Milionarul Serge Faguet, care plănuieşte să trăiască veşnic, spune că: ”Oamenii au o mentalitate tehnică şi văd totul ca o problemă de inginerie. Mulţi ne privesc ciudat, dar de îndată ce metodele noastre vor da rezultate, prejudecăţile se vor topi”.

Oamenii de știință nu sunt însă la fel de optimiști. De pildă, în ceea ce priveşte postul intermitent există multe studii care spun că acesta ar fi bun pentru animale, dar foarte puţine făcute pe oameni.

Însă curiozitatea e mare: biohackerii doresc să estompeze linia de demarcaţie dintre om şi maşină şi se entuziasmează atunci când descoperă noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi trupurile cu ajutorul tehnologiei. Filosofia lor e simplă: simt nevoia să vadă cât de mult pot fi forţate limitele fizicului uman. Unii sunt chiar bolnavi şi nu vor să nu se mai simtă rău. Alţii visează să rămână deştepţi şi puternici pe o perioadă cât mai lungă de timp.

Dar aceste scopuri nobile pot escalada. Odată ce ai pornit-o pe acest drum, mai e loc de întoarcere? De ce să te opreşti, de ce să nu încerci să te îmbunătăţeşti şi mai mult şi mai repede, să devii un superman nemuritor?

Unii dintre biohackeri cred cu tărie că vor descoperi tinereţea veşnică cu ajutorul tehnologiei. Gerontologul Aubrey de Grey susţine că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja.