O nouă companie a apărut în România. Aceasta va fi una vitală pentru capacitatea administrativă de a derula proiecte de investiţii în autostrăzi şi drumuri expres noi. În acest sens, Parlamentul a adoptat miercuri Legea noii Companii de Investiţii Rutiere, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

Apare o nouă companie în România

Ministrul a lansat şi un apel pentru găsirea de persoane care să se implice în administrarea şi conducerea acestei companii.

„Au trecut cinci ani de la adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă, care prevedea înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere. Din păcate, în tot acest amar de vreme, compania – deşi existentă pe hârtie – nu a fost operaţionalizată. Dar astăzi anunţ cu mare bucurie că această companie, vitală pentru capacitatea administrativă de a derula proiecte de investiţii în autostrăzi şi drumuri expres noi, se naşte cu adevărat.

Operaţionalizarea CNIR este unul dintre punctele prevăzute expres în programul de guvernare al coaliţiei PNL-USRPLUS-UDMR şi iată că, la doar 3 luni de la preluarea mandatului, putem anunţa acest succes către opinia publică. Am spus că anul 2021 reprezintă debutul deceniului infrastructurii în România. Bugetul alocat este unul record la toate capitolele. Iar noua companie va veni să consolideze resursa umană din sistem: oamenii profesionişti, experţii, managerii de proiect, inginerii şi proiectanţii care să gestioneze aceste proiecte şi să se asigure că se livrează la timp”, a scris Drulă pe reţeaua de socializare.

Ministrul face apel pentru a găsi noi angajați

Ministrul a subliniat că nu va fi înfiinţată o nouă companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus, sursa de finanţare a CNIR fiind o cotă parte din veniturile realizate prin rovinietă.

„Şi am ajuns la momentul în care fac un apel către toţi profesioniştii din sistemul public şi din cel privat să se alăture echipei noastre. Căutăm prin acest apel public persoane care să se implice imediat în administrarea şi conducerea companiei CNIR (membri în consiliul de administraţie/director general/director financiar).

Subliniez că acest call de CV-uri pentru managementul iniţial (termenul legal este „provizoriu”, conform OUG 109) nu este necesar, în mod normal alegerea fiind la latitudinea conducătorului autorităţii tutelare. Dar ne dorim să avem o bază de selecţie cât mai largă şi garantăm profesionalism în acest proces”, a menţionat şeful de la Transporturi.

În acest sens, el a subliniat că doreşte oameni cu experienţă în guvernanţa/managementul corporativ, înţelegerea domeniului de investiţii rutiere, abilitate de planificare strategică, organizare eficientă a structurii, orientare către rezultate, având în vedere caracterul multianual al proiectelor mari de investiţii şi mentalitate de „startup”.

„Viitorul management va trebui, în primă fază, să construiască echipa, să structureze compania şi să creioneze viziunea de dezvoltare a acesteia pentru a livra proiectele din Master Planul de Transport al României.(…) Odată cu operaţionalizarea companiei începe ceea ce mie îmi place să numesc „o nouă aventură frumoasă”.

Şi îmi doresc ca, peste două sau trei decenii, când ne uităm înapoi la perioada 2020-2030, să ajungem să o numim colocvial „anii ăia în care s-au făcut autostrăzile”, a punctat Cătălin Drulă.