Vaccinarea rămâne soluţia pentru a evita îmbolnăvirea gravă, intrarea în secţia de ATI, intrarea în spital şi mai ales decesul.

Am văzut că, din păcate, dintre persoanele tinere care au decedat în ultimele 24 de ore niciuna nu era vaccinată, iar procentul celor care decedează, dintre cei care sunt la ATI, sunt în mare majoritate persoane nevaccinate, situaţie ce putea să fie prevenită, dacă erau vaccinaţi”, a declarat Raed Arafat, joi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Când scăpăm de restricţii?

Şeful DSU a comentat şi pe tema restricţiilor. Nu sunt veşti bune nici aici: ele nu vor fi eliminate prea curând.

„Riscul ar fi mult prea mare și nu cred că cineva își asumă un astfel de impact. Acum rămânem foarte precauți. Încă nu credem că am ajuns la vârf ca să vedem impactul. Țările care au trecut la relaxare au avut deja vârful care a însemnat sute de mii de cazuri, acum au început să scadă.

E clar că ne aflăm pe o pantă ascendentă cu un număr tot mai mare de cazuri, dar cu o proporție scăzută a cazurilor severe. Nu se pune problema ridicării măsurilor, care oricum în România sunt mult mai permisive decât în alte țări”, a spus Raed Arafat.

Bilanț COVID-19 joi, 20 ianuarie

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.105 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.495 mai mult decât în ziua anterioară. 2.084 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.964.021 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 25.473 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.806.581 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.394 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte decese au fost înregistrate?

Până astăzi, 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.01.2022 (10:00) – 20.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (17 bărbați și 26 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 43 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani , 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 43 de pacienți decedați, 37 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 5 pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iau un pacient nu prezenta conorbidități.