Premieră în România! Această comună nu a înregistrat niciun caz de COVID în ultimele două săptămâni. Cum e posibil?

Primarul comunei respective a susținut că succesul a constat în colaborarea dintre edili, preoți și profesori. Astfel, spune el, oamenii au înțeles că regulile sanitare trebuie respectate iar vaccinarea este utilă în lupta anti-COVID.

Astfel, comuna Știubieni a înregistrat zero cazuri de COVID-19 în ultimele două săptămâni, potrivit unei statistici realizate de DSP Botoșani.

Explicația oferită de primar

De asemenea, edilul comunei susține că aproape 40% din populația localității este vaccinată, iar munca de convingere a fost dusă atât de asistentul social, cât și de preoții si profesorii din comună. Mai mult, persoanele care nu s-au vaccinat respectă  măsurile sanitare.

„La nivelul comunei am avut o colaborare perfectă cu cadrele didactice, cu unitatea sanitară de aici. Am colaborat foarte bine și cu preotul stareț de la mănăstire și ceilalți doi preoți de la nivelul comunei. Toți am făcut un front comun și nu există persoană la nivelul comunei care să nu știe regulile de protecție”, a declarat Pavel Stefanache, primarul comunei Știubieni, conform stirileprotv.ro

Totodată, preotul din comună este trecut prin boală, lucru care i-a acordat mai multă credibilitate.

„Trecand prin boală și mai ales văzând atâția oameni tineri care mai puteau face ceva pentru familie, lucrul acesta m-a îndârjit, chiar dacă am primit critici pentru ca să ne vedem doar de rugaciune. Nu! Noi suntem în slujba poporului și vrem un popor sănătos și la minte și la trup. Acum s-au convins toți că spitalele sunt pline, medicii sunt obosiți”, a declarat preotul Ioan Grosu, potrivit sursei menționate.

Bilanţ coronavirus 21 octombrie

Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 43.487 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.