Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut demiterea directorului Serviciului Secret, informează luni televiziunea CNN, preluată de Reuters și citată de Agerpres.

Trump i-a dat dispoziţii şefului de personal al Casei Albe, Mick Mulvaney, să îl concedieze pe Randolph Alles, directorul Secret Service, potrivit mai mult surse din administraţie. Una dintre acestea a descris concedierile ca „o curăţare aproape sistematică” a Departamentului pentru Securitate Internă. Şefa acestui departament, Kirstjen Nielsen, a demisionat luni.

Casa Albă a confirmat prin purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders că postul lui Alles va fi preluat în mai de James Murray, agent de carieră.

Secret Service are ca atribuţii protecţia preşedintelui Statelor Unite şi a altor personalităţi, precum şi anchetarea unor infracţiuni cum ar fi falsificarea banilor şi fraudele bancare.