”Suntem singurul teren de golf din România care reprezință țara pe cont propriu la târgul GoExpo Helsinki pentru promovarea acestui sport în regiune  și atragerea turiștilor scandinavi în Transilvania”„ declară Theodora Popa, vicepreședintele Theodora Golf Club.

Frumusețea naturală apreciată a țării noastre, dar și posibilitatea de juca golf într-un resort de talie internațională este o combinație unică pentru jucătorii experimentați, dar și pentru cei care vor să experimenteze o nouă destinație în România.

#descoperă #experimentează #repetă reprezintă oferta turistică unică care poziționează Theodora Golf Club la un nivel similar cu celelalte cluburi și resorturi de golf din Europa, prezente la acest eveniment.

Theodora Golf Club a înregistrat rezultate remarcabile în 2018, primul an operațional:

  • Peste 20 de turnee organizate, peste 800 ore de golf asistate de instructorii clubului
  • Prezența importantă a jucătorilor de golf la fiecare turneu organizat: între 80 – 140 de jucători.
  • Primii 100 membri ai clubului Theodora Golf Club care se bucură de acces premium la facilitățile oferite
  • Un număr important de evenimente corporate organizate (peste 100 evenimente & teambuildinguri) și turiști care au accesat serviciile noastre

 

Theodora Golf Club este cel mai mare resort de golf din România, inaugurat în octombrie 2017, având un teren de golf premium, de 18 cupe, pe o suprafață de 56 ha, în lungime totală de 6518 m și numără 4 parcursuri par 3, 10 parcursuri par 4, 3 parcursuri par 5 și 1 parcurs par 6- cel mai lung din Europa- 735 m.

 

Importanța turistică a turismului de golf a fost sesizată de unele țări europene care sunt prezente la Helsinki cu standuri de țară, dar în ceea ce privește România, în lipsa unei politici coerente de incoming, ne-am asumat noi acest pionerat, declară reprezentanții Theodora Golf Club.