Diversele cadouri oferite clientilor sau colaboratorilor risca sa-i demotiveze pe acestia, daca nu sunt alese cu grija

Cadourile contribuie la construirea si cimentarea relatiei cu partenerii, clientii si angajatii. Insa, daca nu sunt respectate anumite reguli, buna intentie se poate transforma intr-o gafa.




Bunele maniere sunt valabile atat in sufragerie, cat si in sala de sedinte. Astfel, atunci cand doriti sa faceti cadouri in lumea de afaceri, trebuie sa tineti cont de o serie de reguli. De ce sunt insa utile micile “atentii” pe care o companie le ofera, in diverse ocazii, angajatilor, partenerilor de afaceri sau clientilor? “Pentru a oferi servicii de calitate consumatorilor, trebuie ca oamenii care formeaza echipa sa dea tot ce au mai bun”, spune Carmen Georgescu, communication&marketing manager Electrolux. “De aceea, e nevoie sa se simta apreciati si, cu ocazia evenimentelor importante pentru ei sau pentru companie (aniversari, Craciun, Mos Nicolae, Paste etc.), sa fie motivati. Incercam sa gasim modalitati imaginative de a face acest lucru”, adauga ea.


si pentru reprezentantii Arctic, la fel ca pentru multe alte organizatii, exista un calendar al evenimentelor de care o companie trebuie sa tina cont atunci cand comunica cu publicul firmei. “E vorba, pe de o parte, de calendarul public la care “adera” toata lumea: Paste, Craciun, An Nou, 1 iunie, 1 mai, 1 si 8 martie, onomastici etc. Pe de alta parte, exista calendarul intern al companiei – spre exemplu, in cazul nostru, sarbatoarea de 35 de ani a Arctic”, precizeaza Monica Iavorschi, director de marketing si vanzari al companiei.


Motivele care determina diversele organizatii sa opteze pentru aceasta forma de recompensa sunt extrem de variate. Spre exemplu, se poate oferi un cadou pentru a-i multumi cuiva ca a facut mai mult decat i se cerea in mod obisnuit. Sau atunci cand se doreste felicitarea cuiva pentru ca si-a depasit planul de vanzari, a atins anumite obiective sau a fost promovat. “Cadourile oferite angajatilor sunt un mod de a le multumi pentru munca pe care o fac. Tipul cadoului si modul in care este oferit sunt, pentru managementul firmei, o oportunitate de a-si crea o imagine buna in ochii anagajatilor sau, dimpotriva, pot demotiva. Nu este vorba de cadouri foarte scumpe, dar a oferi un obiect cu valoare nesemnificativa poate fi demotivant”, este de parere Arina Toparcean, country manager Reader’s Digest Romania


Pentru managementul A&D Pharma, este foarte important sa-si mentina si sa-si motiveze oamenii valorosi. “Cand vorbim de cadouri, compania se gandeste in primul si in primul rand la angajatii sai”, spune Dragos Dinu, presedinte A&D Pharma. Cei mai multi specialisti sunt de parere ca cele mai potrivite cadouri vor fi intotdeauna cele alese dupa ce au fost realizate “investigatii” referitoare la preferintele persoanelor carora le sunt adresate. Compania americana Edwards, spre exemplu, a aflat ca unui important client de-al sau ii place sa joace tenis. Prin urmare, cadoul a constat intr-o racheta de tenis personalizata.




“De-a lungul celor zece ani de cand lucrez in companie, am oferit cele mai variate cadouri: de la diverse obiecte promotionale “zapacite”, pe care le-am branduit Electrolux, pana la cadouri mai personalizate, in functie de cel care il primeste, conceptul evenimentului etc.”, precizeaza Carmen Georgescu.


Monica Iavorschi spune ca nu exista o alta reteta de alegere a cadourilor decat cea valabila in cazul celor apropiati. “O companie functioneaza (si comunica) asemenea unui individ. Aproape ca putem spune ca si pentru o companie se aplica regula lui “ceva nou, ceva vechi, ceva albastru… ceva promotional”“, spune ea.


Carmen Georgescu isi aminteste cu placere de primavara cand, de 8 Martie, angajatele si doamnele care sunt partenere de afaceri ale Electrolux au primit cate un voucher care le oferea gratuitate pentru mai multe servicii din cadrul unui SPA/salon de ingrijire corporala si infrumusetare, deoarece au fost toate extrem de incantate.


Cataloagele cu produse promotionale, magazinele de “arta” (decoratiuni interioare), florariile, librariile si confiseriile sunt locurile pe care reprezentantii Arctic le au frecvent in vedere atunci cand cauta un cadou pentru partenerii lor. “Pentru sarbatorile interne insa, preferam cadourile din domeniul nostru de operare. La implinirea a 35 de ani de activitate in Romania, Arctic a facut cadouri angajatilor care aveau mai mult de 30 de ani in companie televizoare marca proprie”, precizeaza Monica Iavorschi.


Cosurile cu fructe sau alte produse alimentare, gadget-urile, biletele la teatru sau la alte spectacole, sticlele de vin si lichior, accesorii pentru birou sau cele pentru calatorie sunt doar cateva dintre sugestiile pe care reprezentatii companiilor pot sa le ia in considerare atunci cand doresc sa faca un cadou partenerilor de afaceri, clientilor sau propriilor lor angajati.

“Trucuri” pentru alegerea unui cadou

1. Trebuie sa ai informatii despre profilul partenerilor
de afaceri. Trebuie sa stii daca sunt in ton cu moda sau sunt conservatori si eleganti.



2. Trebuie sa-ti cunosti clientii, ce lucruri ii intereseaza, ce hobby-uri si interese au.
Atunci cand este posibil, puteti personaliza cadoul.



3. Evitati temele religioase sau mesajele cu un astfel de subiect. Urarile de sezon, de tipul “Sarbatori fericite!”, functioneaza in orice situatie.



4. Textul mesajului trebuie sa fie original. Un exemplu ar fi urarea “Astept cu nerabdare sa fac si anul viitor afaceri cu dumneavoastra”, trimisa de Anul Nou.



5. Nu trimiteti aceleasi cadouri in fiecare an. Trebuie sa va ganditi de fiecare data la ceva nou, diferit, care sa-i surprinda pe cei carora le sunt destinate.



6. Este de preferat sa va feriti de cadourile prea personale sau care au o semnificatie ce poate fi interpretata in defavoarea dvs.




7. Nu folositi elemente ale logoului companiei, daca doriti sa oferiti cadoul din partea dvs. sau daca vi se pare ca va fi privit drept “ieftin”.



8. Folositi elemente ale logoului companiei daca doriti sa obtineti un impact deosebit, insa aveti grija ca acest lucru sa fie realizat cu gust.



9. Idei pentru clientii/partenerii din alte tari: un cos cu produse alimentare traditionale
va fi bine-venit.



10. Trebuie sa va ganditi din timp la cadourile pe care doriti sa le oferiti, pentru a putea evita aglomeratia din timpul sarbatorilor.