„În ceea ce privește accesul la fondurile europene, inclusiv la instrumentele financiare de care are nevoie mediul de business, acestea vor fi cu siguranță puse la dispoziția dumneavoastră. Vrem să avem o deschidere totală, să existe transparență, dar în același timp vrem să existe o simplificare a procedurilor. Noutatea cu care vrem să venim pe piața instrumentelor financiare am preluat-o ca model din Germania. În spațiul public există anumite discuții legate de rambursarea fondurilor europene nerambursabile. Din 28 de aprilie, s-a transmis către Autoritatea de Audit din România tot ceea ce înseamnă pachete în vederea desemnării. Desemnarea este necesară pentru ca România să poată să ceară bani de la Uniunea Europeană și să se întoarcă în România. Desemnarea nu este neapărat necesară atunci când vorbim despre obligațiile pe care le are statul în ceea ce privește plata către beneficiari și ea se realizează în fiecare zi. Avem plătite până în momentul de față facturi de 800 de milioane de euro care se vor regăsi în declarația de cheltuieli ce va fi solicitată spre rambursare imediat după acreditare”, a subliniat Plumb.

Conform ministrului Fondurilor Europene, Autoritatea de Audit solicită multe adăugiri față de regulamentele europene, dar până la sfârșitul lunii august este în plan lansarea un pachet integrat privind simplificarea procedurilor birocratice față de completarea documentelor de finanțare.

„Vreau să vă spun că misiunile de audit și procedura de acreditare în baza noilor regulamente ale Uniunii Europene — 1013 și 1014 pentru Fondul Social European, sunt respectate de către tot ceea ce înseamnă componenta fondurilor europene din cadrul Ministerului Dezvoltării. M-am opus cu fermitate la solicitările Autorității de Audit care vor cât mai multe adăugiri față de regulamentele europene. În cursul zilei de luni vom avea o discuție finală și sper ca acest lucru să se finalizeze și să avem autoritățile management acreditate în România. Este un lucru foarte important, vrem ca fondurile europene, inclusiv instrumentele financiare, să fie aproape de dumneavoastră. Vrem să fim parteneri, nicidecum să introducem componentă suplimentară de birocrație. Vrem să debirocratizăm și acest lucru vreau să vă asigur că se va întâmpla. Este inadmisibil ca, în calitate de beneficiar, ca să depui o aplicație trebuie să completezi nu știu câte criterii și nu știu câte cerințe. Suntem în plin proces de simplificare și cred că, până la sfârșitul lunii august, vom ieși cu acest pachet de simplificări. Vrem să le lansăm ca un pachet integrat”, a explicat Rovana Plumb.

 

Aceasta a adăugat că „tot ceea ce înseamnă beneficiar trebuie să aplice pe fondurile europene, iar în ceea ce privește infrastructura pe Programul Operațional Regional, și nu numai” și că „nu vom mai solicita toate acele avize și autorizații la depunerea aplicației, ci le vom solicita în momentul în care se va face contractarea”.

Ministrul Fondurilor Europene a menționat, totodată, că se va introduce un nou instrument de finanțare, intitulat „Micro-Mezanin”, menit să finanțeze atât micro-întreprinderile, cât și întreprinderile mijlocii.

„Ceea ce ne interesează pe noi, România, este ca proiectele depuse să-și atingă obiectivele și scopul pentru care au fost construite din punct de vedere economic și social. Focusându-ne pe instrumentele financiare față de cele pe care dumneavoastră le cunoașteți, se introduce un nou instrument ‘Micro-mezanin’, ceea ce înseamnă că vrem să accesăm nu numai micro-întreprinderile, ci și întreprinderile mijlocii de a putea accesa credite, astfel încât în situația în care ele nu vor putea fi rambursabile acestea să se poată transforma în acțiuni la nivelul fondurilor. Am constatat ex-ante pe baza unei analize făcute de BNR, că nevoia de finanțare pentru micro-întreprinderi, până în 2020, este de 940 de milioane de euro, iar pentru capitalul de risc, noi îl numim equity, este de 544 de milioane de euro. Vreau să rog sistemul bancar din România să fie alături de noi, să fim parteneri, să fie alături de dumneavoastră’, a spus Plumb.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Finanțări pentru IMM-uri și întreprinderi sociale prin programele operaționale”, organizate de Consiliul Național al IMM-urilor în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și cu sprijinul BCR. 

Agerpres