La Anagni, lângă Frosinone, în fabrica companiei americane Catalent, există 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca gata pentru a fi expediate în străinătate și descoperite de autoritățile italiene, în urma unei anchete demarată la recomandarea Comisiei Europene. Ştirea a fost dată miercuri dimineaţa de cotidianul „La Stampa”, a apărut pe site-ul Financial Times iar, la scurt timp după ora 14.00, a sosit şi un comunicat de la Palatul Chigi, transmite IlSole24Ore.

Comunicatul guvernului italian

„Sâmbătă, 20 martie – citim – Comisia Europeană l-a rugat pe premierul Mario Draghi să verifice câteva loturi de vaccinuri la o fabrică de producție din Anagni. Primul ministru l-a informat pe ministrul sănătății, Roberto Speranza, care a ordonat o inspecție care s-a desfăşurat între sâmbătă și duminică cu ajutorul carabinierilor NAS. Inspecția a relevat că loturile erau destinate Belgiei. Toate loturile de ieșire sunt controlate de NAS”.

Comunicatul guvernului italian corectează cele publicate miercuri dimineață de La Stampa: conform cotidianului torinez, dozele erau direcționate către Regatul Unit, în timp ce Palatul Chigi susţine că sunt destinate Belgiei.

Cui erau destinate, de fapt, dozele?

Destinația finală nu este un fapt secundar, deoarece dacă aceasta ar fi Regatul Unit, vaccinurile ar fi blocate, pentru simplul motiv că UE este orientată spre blocarea exportului de vaccinuri produse în UE în afara grupului celor 27 de țări. Dacă, pe de altă parte, așa cum susține guvernul italian, destinația este Belgia, nu ar exista motive de scandal, chiar dacă motivul pentru care UE a semnalat faptul nu este deloc clar.

Apărarea companiei AstraZeneca

Aici intervine AstraZeneca, compania anglo-suedeză care a dezvoltat vaccinul şi care anunță că „vrea să clarifice afirmațiile inexacte” privind acest caz.

„În prezent, nu sunt planificate exporturi în afara țărilor care aderă la planul COVAX. Există 13 milioane de doze de vaccin care așteaptă controlul calității pentru a fi expediate către COVAX, ca parte a angajamentului nostru de a furniza milioane de doze țărilor cu venituri mici. Vaccinul a fost produs în afara UE, după care a fost adus la fabrica din Anagni pentru a fi pus în fiole. UE susţine aprovizionarea către țările cu venituri medii și mici prin COVAX. Există alte 16 milioane de doze – adaugă comunicatul AstraZeneca – care sunt gata să fie expediate în Europa, iar aproape 10 milioane de doze vor fi livrate țărilor UE în ultima săptămână a lunii martie. Este incorect ca aceste vaccinuri să fie considerate ca o rezervă. Producerea vaccinului este un proces foarte complex și care necesită mult timp”.

În acest punct intervine guvernul francez, citat informal de Financial Times. AstraZeneca și-a „menținut aproape pe deplin” angajamentele „cu Marea Britanie, dar nu și cu Uniunea Europeană” în ceea ce privește livrarea de vaccinuri, este „o situație complet inacceptabilă”, a declarat după reuniunea Consiliului de Miniștri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal. „Uniunea Europeană nu va fi idiotul util al acestei situaţii”, a spus Attal, reamintind cazul de la Anagni, adică „un stoc de aproximativ 30 de milioane de doze care a fost identificat în timpul unei inspecții” efectuate în Italia.

Comisia UE cere „deplină transparență”

Comisia UE, prin intermediul unor surse citate de agenţia Ansa, explică felul în care a început inspecția. Cererea de a efectua o anchetă la fabrica din Anagni, adresată guvernului italian, „a fost înaintată de comisarul UE Breton, aflat la conducerea Grupului operativ pentru vaccinuri”, care a subliniat importanța unei depline transparențe a numărului de doze produse în site-urile europene ale companiei AstraZeneca. Grupul operativ așteaptă confirmarea originii exacte a loturilor identificate la Anagni.

„Suntem încrezători că AstraZeneca va face tot posibilul pentru a se asigura că toate loturile disponibile vor fi livrate imediat după finalizarea procesului de control al calității”.

Până în prezent, singurul export de vaccinuri pe care UE l-a blocat priveşte cele 250 de mii de doze din Italia care ar fi trebuit să ajungă în Australia.