Black Friday după 10 ore: eMAG are 24 de vânzări pe secundă, PayU trece pragul de 90 mil. lei

În primele 10 ore ale zilei de Black Friday 2017, cumpărăturile monitorizate de PayU România (vânzări exclusiv online) au însumat 90,3 milioane de lei, iar livrările eMAG (inclusiv offline) au totalizat 270 de milioane de lei, înregistrându-se 24 de vânzări pe secundă.

„Datele pentru intervalul orar 00.00-17.00 arată vânzări de 90,3 milioane de lei. Pentru comparaţie, acest volum îl depăşeşte cu 55% pe cel care a fost tranzacţionat în acelaţi interval al zilei de Black Friday din anul trecut (vineri, 18 noiembrie 2016)”, a comunicat PayU.

Iar clienţii eMAG au comandat, până la orele 17.00, peste 843.0000 de produse, în valoare de 270 de milioane de lei. „Cele mai căutate categorii sunt: produse pentru casă, electrocasnice mici, telefoane, produse pentru îngrijire personală şi fashion”, au comunicat reprezentanţii eMAG.

„Este anul mobilului, peste 67% din traficul zilei de Black Friday 2017 a venit de pe mobil şi asta arată că mobile shoppingul este cel mai simplu mod de a comanda un produs sau un serviciu”, a declarat Tudor Manea, directorul general al eMAG.

Recorduri în Black Friday 2017 la eMAG: „secunda de aur” 150 de comenzi şi „minutul de aur” 3.026 de comenzi.

Referitor la platforma PayU, vineri au avut loc 125.000 de tranzacţii online, principalele categorii de produse vândute fiind IT&C (90%), fashion (7%) şi eTail (home&deco, vinuri, jucării, cosmetice etc. – 3%).

Cea mai mare tranzacţie înregistrată în platforma PayU România a fost de 36.371 de lei, cumpărătorul fiind din România – bijuterii. Principalele ţări din care vin tranzacţiile sunt România (97%), Franţa şi Portugalia, dintr-un total de 51 de ţări unde au fost consemnate tranzacţii de Black Friday.

„Minutul de aur”, când au avut loc cele mai multe vânzări (tranzacţii pe minut) pe PayU, a fost în intervalul orar 7.03-7.04, cu 922 de tranzacţii. Anul trecut, „minutul de aur” a consemnat 500 de tranzacţii, mai arată datele PayU.

 

„Anul acesta, evenimentul Black Friday a început în forţă, având o evoluţie spectaculoasă. Pînă la ora 13.00, am depăşit rezultatele din întreaga zi de anul trecut în ceea ce priveşte volumele tranzacţionate. Dacă se menţine acest ritm, estimăm că la finalul zilei vânzările online de Black Friday vor ajunge la nivelul întregului weekend de reduceri din 2016”, a declarat Marius Costin, directorul general al PayU România.

BLACK FRIDAY 2017 UPDATE 14:40

Până la ora 14:00, clienţii eMAG au comandat peste 700.0000 de produse, în valoare de 248 milioane de lei. Cele mai căutate categorii sunt: produse pentru casă, electrocasnice mici, telefoane, produse pentru îngrijire personală şi fashion. Promoţii noi apar pe parcursul zilei, iar 1,3 milioane de produse sunt în continuare disponibile în oferta curentă de Black Friday, valabilă astăzi 17 noiembrie 2017. Depozitul eMAG a pregătit deja 82.000 de produse care vor ajunge la clienţi astăzi şi mâine. Din totalul comenzilor, 70% vor fi livrate clienţilor eMAG prin firmele de curierat, iar 15% vor fi livrate prin intermediul Poştei Române. A treia opţiune pe care au ales-o clienţii este livrarea în showroom. 

„Clienţii eMAG profită de faptul că au la dispoziţie o serie de opţiuni de plată convenabile şi de preţurile avantajoase. Multe dintre colete conţin produse pentru întreaga familie. Astfel, până în acest moment, avem nu număr mediu de 2,05 produse per comandă”, a declarat Tudor Manea, directorul general al eMAG.

Recorduri în Black Friday 2017 la eMAG: „secunda de aur” 74 de comenzi şi „minutul de aur” 3.026 de comenzi.

Produsele vândute cel mai rapid: consolă Microsoft Xbox ONE, 500 GB, neagră, 500 de bucăţi la 599,99 de lei care s-au vândut în 53 de secunde; telefon iPhone 7, 32GB, 4G Jet Black, 252 bucăţi la 2.299 de lei care s-au vândut în 1 minut şi 42 de secunde; televizor LED Nei, 81 cm, HD, 1.000 de bucăţi la 399,99 lei, care s-au vândut într-un minut şi 44 de secunde; anvelope Orium 601, 185/65 R15 88T, 896 de bucăţi la 99,99 lei în 5 minute şi 21 de secunde.

UPDATE 13.20 Black Friday: Vânzări de 14 milioane de lei pe Fashion Days, cumpărătorii preferă produse de lux

 

Black Friday a început la Fashion Days pe 16 noiembrie, la ora 20.00 în aplicaţia de mobil, şi la ora 21.00 în site, cu un număr-record de vizite şi comenzi plasate. Achiziţiile speciale de au fost în topul preferinţelor clienţilor, 12% dintre acestea fiind produse de lux, arată datele intermediare.

„Fashion Days a pregătit peste un milion de produse, cu discounturi de până la 90%, pentru campania de Black Friday din acest an”, transmite compania, într-un comunicat.

„De la startul campaniei şi până la ora 9.00, în această dimineaţă, aplicaţia şi siteul au fost vizitate de 650.000 de ori, în creştere cu 55% faţă de anul trecut. 40.000 de clienţi au fost simultan în aplicaţie şi pe site, de trei ori mai mult decât anul trecut”, mai arată Fashion Days.

Vârful de vizite în aplicaţia de mobil a fost de 60.000 şi în site a fost de 77.000. Au fost înregistrate 47.000 de comenzi, dintre care 75% au fost plasate direct în aplicaţia de mobil.

Valoarea comenzilor înregistrate până acum este de 14 milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de anul trecut, şi 21% din totalul plăţilor a fost realizat cu cardul.

Numărul de produse comandate este de 150.000, cu 50% mai mare decât anul trecut. Cele mai multe comenzi au fost plasate din oraşele: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa, şi Iaşi.

Cea mai mare comandă a fost plasată în aplicaţia mobilă a avut valoarea de 8.554 de lei, iar coşul mediu la o tranzacţie a cuprins 3 produse.

„Cel mai scump produs vândut până la ora 9:00 a fost o geantă Prada, cu preţul de 6.378 de lei. Recordul de produse în coş aparţine unui client care a comandat 48 de articole într-o singură comandă plasată în aplicaţia de mobil”, mai arată Fashion Days.

 

Valoarea cumulată a reducerilor pentru comenzile plasate până la ora 9.00 este de 16 milioane de lei. Totodată, peste 8.000 de comenzi au plecat deja către clienţii care au făcut achiziţii în primele ore de la startul campaniei. Produsele cu cele mai multe comenzi plasate au fost jachete, pulovere, rochii, cizme, ghete, iar ca branduri cele mai comandate au fost United Colors of Benetton, Trespass, Desigual, Diesel, Napapijri, Nike, Puma, Zee Lane, UGG, Pepe Jeans London.

Potrivit retailerului, timpul mediu petrecut pe site a fost de 11 minute, iar timpul mediu petrecut în aplicaţia de mobil a fost de 20 de minute.

UPDATE 11:00 Black Friday la eMAG: Vânzări-record de 140 de milioane de lei în primele trei ore ale campaniei

Black Friday 2017 a început la eMAG la ora la 6.51 la cel mai înalt nivel de interes din istoria evenimentului. Peste 470.000 de vizitatori au accesat simultan site-ul de vânzări, cu comenzi de 140 de milioane de lei, fiind un record în istoria evenimentului, transmit reprezentanţii portalului.

„Astăzi, 17 noiembrie, avem un record istoric de vizite şi vânzări pentru primele ore într-o ediţie de Black Friday. Clienţii eMAG au comandat în valoare de 140 de milioane de lei după primele două ore. Au prins foarte bine produsele-surpriză pe care le-am adus astăzi în oferta de Black Friday şi gamele tradiţionale de Black Friday, cum sunt produsele de casă, electrocasnice, televizoare şi telefoane. Avem lingouri de aur, autoturisme şi motociclete, ceasuri şi bijuterii de lux, abonamentele DigiMobil, biletele de avion Tarom, bilete la concerte şi alte evenimente, pachete turistice, servicii medicale şi antichităţi. Pe lângă acestea, clienţii au rezonat cu ofertele din categoriile de jucării”, a declarat Tudor Manea, director general eMAG.

„Este pentru prima dată în istoria Black Friday când avem peste 30% pondere de vânzări cu cardul în total tranzacţii”, a declarat Tudor Manea.

„Clienţii eMAG au comandat peste 350.000 de produse în primele ore din oferta de Black Friday 2017. Peste 73% din vizite sunt de pe dispozitivele mobile şi avem în continuare o ofertă de peste 1,65 milioane de produse pentru a susţine interesul pe tot parcursul zilei. Comenzile vin din toate gamele de produse şi acoperă nevoi, dorinţa de a avea produse calitativ superioare sau pur şi simplu cadouri”, a mai declarat Tudor Manea.

 

Cea mai mare comandă înregistrată vineri dimineaţa a venit de la Cluj: 89.000 de lei. Printre produsele-surpriză comandate pe eMAG se numără 1,1 kilograme de aur, 118 abonamente Digi Mobil, 100 de maşini şi motociclete, 362 de vouchere de călătorie Tarom, 175 de bilete la evenimente, 53 de Pachete turistice, 152 de abonamente la servicii medicale de la Regina Maria şi Just Smile, respectiv 23 de ceasuri şi bijuterii de lux.

UPDATE 10:39 Black Friday la start: În primele ore, cumpărături de peste 40 milioane lei, coşul mediu – 800 de lei

În primele ore ale campaniei de reduceri Black Friday, cumpărăturile realizate în România au însumat 43 de milioane de lei, coşul mediu al unei tranzacţii fiind de 800 de lei, arată datele prezentate în timp real de la sediul PayU România.

Datele pentru intervalul orar 00.00-9.00 arată vânzări de 43 de milioane de lei. Pentru comparaţie, în 2016 acest volum a fost tranzacţionat in intervalul orar 00.00-13.00.

Au avut loc 55.000 de tranzacţii online, principalele categorii de produse vândute fiind IT&C şi fashion.

Cea mai mare tranzacţie înregistrată în platforma PayU România a fost de 35.185 de lei, cumpărătorul fiind din România – lingouri de aur. Principalele ţări din care vin tranzacţiile sunt România (97%), Franţa şi Portugalia, dintr-un total de 28 de ţări unde au fost consemnate tranzacţii de Black Friday.

„Minutul de aur”, când au avut loc cele mai multe vânzări (tranzacţii pe minut), a fost în intervalul orar 7.03-7.04, cu 922 de tranzacţii. Anul trecut, „minutul de aur” a consemnat 500 de tranzacţii, mai arată datele PayU.

Te-ar putea interesa și: