Creșterea mărcii Volvo pare să fi atins apogeul. În această lună, compania suedeză deținută de chinezii de la Geely a primit trei dintre cele mai importante premii ale industriei auto.

Noul SUV Volvo XC60 a primit în această săptămână la New York Auto Show titlul „World Car of the Year 2018”, adăugând un nou premiu important în lista tot mai mare de distincții obținute de modelele Volvo. La începutul anului acesta, XC60 primea premiul „North American Utility of the Year”, în timp ce SUV-ul compact XC40 a fost numit „Mașina Anului 2018 în Europa” la expoziția auto de la Geneva la începutul acestei luni. Premiul „World Car of the Year” este câștigat pentru prima oară de un automobil Volvo.

Mă bucur să văd recunoașterea investițiilor în produse realizate de companie”, spune Håkan Samuelsson, președinte și CEO al Volvo Cars. Avem o concurență dură, dar premiul acesta pentru XC60 dovedește faptul că Volvo are combinația potrivită de design, conectivitate și siguranță care atrage consumatorii din întreaga lume.”

Pentru noul XC60, mașina cu cele mai bune performanțe la Euro NCAP în 2017, sistemul Autonomous Emergency Braking al Volvo City Safety a fost îmbunătățit cu suport la virare pentru momentele în care doar frânarea automată nu poate ajuta la evitarea unei posibile coliziuni. În plus, sistemul Oncoming Lane Mitigation cu asistență la virare, care te ajută să eviți coliziunile cu mașinile ce vin din sens opus, și sistemul Blind Spot Information (BLIS) cu asistență la virare au fost adăugate pentru a reducere riscul de coliziune la schimbarea benzii de mers.

Tot la Salonul Auto de la Geneva (GIMS) Håkan Samuelsson a fost numit „Personalitatea anului”. Președintele Volvo a primit acest premiu în semn de recunoaștere a muncii sale și a contribuției la succesul Volvo Cars din ultimii ani.

Te-ar putea interesa și: