Noul magazin H&M, cu o suprafaţă de peste 1.500 mp, are în ofertă şi colecţia H&M Mama, care se adresează viitoarelor mămici. “Suntem bucuroşi că în mai puţin de trei ani de la intrarea H&M pe piaţa din România, inaugurăm deja cel de-al zecelea nostru magazin din Bucureşti şi al 29-lea la nivel naţional”, declară Ralf Wein, Country Manager H&M România.
Suedezii sunt primii retaileri din Big Four-ul din modă care şi-au înfipt steagul pe strada Lipscani din centrul Capitalei (foto). La doar doi ani de la intrarea pe piaţa locală, H&M a ajuns la o vânzări de 74 mil. euro în anul fiscal 2012.
H&M urmează să mai deschidă, în decembrie, încă un magazin, la Galaţi. În plus, retailerul va extinde cu 800 metri pătraţi şi magazinul din AFI Palace Cotroceni.

Marele atu al suedezilor – la fel de eficient în criză ca în perioadele de boom – nu rezidă atât în agresivitatea cu care se extind, cât în algoritmul şi ritmul după care o fac. Rotirea rapidă a ofertei, tradusă printr-un control strict asupra întregului lanţ, de la producţie până la vânzare, e cheia businessului. De la design până la raft nu trec mai mult de trei săptămâni, iar hainele nu stau în magazin mai mult de o lună. În plus, H&M are preţuri mai mici şi îşi asociază imaginea cu cea a unor vedete de renume pentru a-şi face reclamă.

Suedezii, prezenţi pe piaţa locală din 2011, au înregistrat vânzări medii de peste un milion de euro pe magazin în România în primul trimestru al anului fiscal (decembrie-februarie), rezultat care plasează piaţa locală pe primul loc în regiune, în faţa Bulgariei (921.000 euro), Poloniei (823.000 euro), Cehiei (736.000 euro) sau Ungariei (720.000 euro).

Valoarea estimată a pieţei locale de modă – îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii livrate de producători şi retaileri, fie ei români sau străini – este de circa un miliard de euro.