Pieţele din Israel, Canada, Norvegia, Belgia, Australia, Dubai, Hong Kong, Londra şi Singapore provoacă îngrijorări în rândul economiştilor şi al consultanţilor imobiliari. Preţurile locuinţelor au crescut cu aproape 40% în Israel din 2009, în timp ce Norvegia a consemnat creşteri de aproape 30% şi Elveţia de peste 20%, în aceeaşi perioadă.

Explozia preţurilor la locuinţe este alimentată de relativa uşurinţă cu care rezidenţii pot împrumuta bani pentru a-şi finanţa achiziţiile imobiliare. După ce băncile centrale, inclusiv Federal Reserve (FED) şi Banca Centrală Europeană (BCE), au sprijinit pieţele financiare cu un flux de bani „ieftini“, băncile au putut pune la dispoziţia consumatorilor un volum mai mare de credite ipotecare. Iar aceste împrumuturi sunt mai ieftine datorită dobânzilor aflate la minime istorice în multe dintre aceste ţări.

„Când dobânzile sunt atât de mici, există întotdeauna riscul unei sume prea mari de bani alocată activelor pentru care te poţi împrumuta“, spune Liam Bailey, partener al companiei de consultanţă Knight Frank.

Chiar dacă „boom-urile“ imobiliare sunt aşteptate să continue şi pe parcursul anului viitor, în 2015 este posibil să asităm la spargerea unora dintre aceste baloane umflate artificial, potrivit economiştilor de la Goldman Sachs.

Acestă iminenţă a determinat guvernele mai multor ţări să ia măsuri pentru răcirea pieţelor imobiliare. Hong Kong a devenit cel mai inaccesibil oraş din lume, potrivit Demographia, după ce preţurile au ajuns anul trecut să fie de peste 13 ori mai mari faţă de salariul mediu. Guvernul chinez a încercat în ultima perioadă să răcească piaţa prin dublarea taxelor pe proprietăţi vândute cu peste 200.000 de dolari.

„Politicienii îşi doresc o revenire a pieţei imobiliare, dar sunt îngrijoraţi de pericolul unei exuberanţe semnificative“, spune Bailey. Guvernul din Singapore a încercat să reducă uşor preţurile prin plafonarea împrumuturilor la un anumit multiplu din veniturile potenţialilor cumpărători.

Graficul de mai jos, realizat de Goldman Sachs, arată faptul că cu cât aprecierea preţurilor la locuinţe a fost mai rapidă (creşterea valorii de evaluare a locuinţelor), cu atât este mai probabilă o prăbuşire a acestora în următorii cinci ani.

Pe baza acestei metodologii, Israel, Germania şi Elveţia vor asista cel mai probabil la o scădere semnificativă a preţurilor, potrivit economiştilor Goldman Sachs. Dar dacă se ia în considerare raportul dintre preţul locuinţelor şi chirie, atunci şi Belgia, Finlanda, Norvegia şi Canada intră în zona de pericol.

<object id="cnbcplayer" height="380" width="400" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="https://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,0,0" > <param name="type" value="application/x-shockwave-flash"/> <param name="allowfullscreen" value="true"/> <param name="allowscriptaccess" value="always"/> <param name="quality" value="best"/> <param name="scale" value="noscale" /> <param name="wmode" value="transparent"/> <param name="bgcolor" value="#000000"/> <param name="salign" value="lt"/> <param name="flashVars" value="startTime=000"/> <param name="flashVars" value="endTime=000"/> <param name="movie" value="https://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000187569/code/cnbcplayershare" /> <embed name="cnbcplayer" PLUGINSPAGE="https://www.macromedia.com/go/getflashplayer" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" bgcolor="#000000" height="380" width="400" quality="best" wmode="transparent" scale="noscale" salign="lt" src="https://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000187569/code/cnbcplayershare" type="application/x-shockwave-flash" /></object>

Citeşte şi Piaţa locuinţelor din Germania, pe marginea prăpastiei

SURSA: CNBC