‘Vizita lui Victor Ponta la Chişinău şi deschiderea gazoductului Iaşi-Ungheni ne dau speranţa că în următorii zece ani România va deveni cel mai important actor energetic în Republica Moldova, care va demola monopolul pe care îl are Federaţia Rusă în domeniul energetic în această ţară’, a declarat pentru AGERPRES Victoria Bucătaru, referindu-se la vizita de două zile a premierului român în Republica Moldova, care începe luni.

În acelaşi timp, ea a menţionat că în ultima perioadă de timp şi relaţiile economice dintre cele două state sunt într-o continuă ascensiune. ‘În ultimele două decenii ponderea economiei României în Republica Moldova a crescut constant, iar în anul 2010 România a depăşit Rusia în topul celor mai mari investitori în Republica Moldova. Soldul investiţiilor directe ale României în Republica Moldova a depăşit 200 de milioane de dolari în anul 2011’, a precizat Bucătaru.

România este un partener important al Republicii Moldova pe calea integrării europene, iar relaţiile dintre cele două state s-au intensificat, a mai accentuat Victoria Bucătaru. ‘România este, incontestabil, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Republicii Moldova pe calea integrării europene. Observăm că în ultimul timp relaţiile dintre cele două state s-au aprofundat, ceea ce este şi normal şi este un pas corect făcut de autorităţile din Republica Moldova, pentru că România este un partener viabil care trebuie valorificat la maxim’, a declarat ea.
Premierul Victor Ponta se va afla luni şi marţi în Republica Moldova, vizita fiind prilejuită de inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni. Potrivit Biroului de presă al Guvernului de la Bucureşti, Victor Ponta va avea, în cadrul acestei vizite, discuţii bilaterale cu omologul său, Iurie Leancă, alături de care va participa şi la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni.

‘Lansarea lucrărilor de execuţie a gazoductului Iaşi – Ungheni are loc într-o zi cu semnificaţie simbolică pentru Republica Moldova – Ziua Independenţei. Momentul reprezintă punerea efectivă în practică a Declaraţiei comune privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, semnată la nivel de prim-miniştri, la 17 iulie 2012’, potrivit executivului român.

Victor Ponta va participa şi la Forumul Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, care cuprinde două judeţe din România (Iaşi şi Vaslui) şi 23 de raioane din Republica Moldova. La eveniment va lua parte şi comisarul Uniunii Europene (UE) pentru energie, Gunther Oettinger.

Reprezentanţii cabinetului, care se vor afla alături de primul ministru în Republica Moldova, vor avea discuţii bilaterale cu omologii lor pe domenii de interes, precum energia, educaţia sau sănătatea, pe teme cum ar fi interconectările reţelelor de energie, bursele acordate studenţilor moldoveni sau perspectiva înfiinţării unui serviciu de tip SMURD.

Miercuri, ministrul afacerilor externe şi integrării europene a Republicii Moldova Natalia Gherman va efectua prima sa vizită, în această funcţie, la Bucureşti. Programul vizitei prevede întrevederi cu primul ministru al României, Victor Ponta, şi cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, precum şi participarea la Reuniunea Anuală a Ambasadorilor români, potrivit unui comunicat al MAE de la Chişinău.

De asemenea, în cadrul vizitei va fi semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României cu privire la cadrul general şi condiţiile pentru cooperare în domeniul dezvoltării.

Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a depăşit o jumătate de milion de dolari în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu aproximativ 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău, care nu se referă şi la operaţiunile de export-import ale regiunii transnistrene. România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova după Federaţia Rusă.

Autorităţile de la Chişinău speră că gazoductul Iaşi-Ungheni, ale cărui lucrări de construcţie urmează să fie lansate marţi, în prezenţa premierului Ponta, va fi finalizat până la sfârşitul anului curent, dar capacitatea maximă a acestuia va putea fi utilizată abia în 4-5 ani, după ce Republica Moldova va construi o magistrală care va conecta şi Chişinăul la această sursă alternativă de gaze. Capacitatea maximă a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezintă mai mult decât consumul anual de gaze al Republicii Moldova. Conducta de gaz va avea o lungime totală de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României. Recent, ministrul economiei de la Chişinău Valeriu Lazăr a precizat că România ar putea să ofere Republicii Moldova gaz la un preţ mai mic decât cel pe care îl importă în prezent din Rusia. ‘Potrivit unor informaţii pe care ni le-a oferit partea română, în decurs de 2-5 ani România va putea să ne ofere gaz la un preţ foarte avantajos pentru noi. România intenţionează să extragă gaz din Marea Neagră şi are rezerve serioase de gaze de şist’, a declarat el.
Sursa: Agerpres