‘Confirmăm ratingurile suverane ale Letoniei pe termen lung şi scurt la ‘BBB plus /A-2’, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară, care apreciază că economia îşi revine din recesiunea profundă.

Perspectiva atribuită ratingului Letoniei rămâne stabilă, ‘reflectând estimările S&P că economia va continua procesul de redresare după criză iar Guvernul îşi va menţine angajamentele faţă de planul de consolidare fiscală’.

În 9 iulie, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul suveran al Letoniei, cu o treaptă, la ‘BBB plus’, la doar câteva ore după ce miniştrii Economiei şi Finanţelor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat în mod oficial aderarea Letoniei la zona euro, făcând din această mică ţară baltică cea de a 18-a ţară membră a uniunii monetare.

În perioada 2008-2010, Letonia a demarat un program de austeritate dureros cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene.

Letonia este în prezent una dintre economiile cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană, urmând să înregistreze un avans de 3,8% în 2013 şi de 4,1% în 2014, potrivit celor mai recente prognoze ale Comisiei Europene. De asemenea, moneda naţională, lat-ul, a avut un curs fix faţă de euro din 2005.

Letonia ar urma să devină a 18-a ţară membră a zonei euro şi al doilea stat din fosta URSS care a trecut la moneda unică, după ţara vecină Estonia, care a aderat la 1 ianuarie 2011. Al treilea stat baltic, Lituania, speră să facă acelaşi pas în 2015.

Din cele 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, Slovenia a fost prima care a adoptat euro în 2007, urmată de Cipru şi Malta în 2008, Slovacia în 2009 şi Estonia în 2011.
Sursa: Agerpres