Noul magazin Halewood – The Winery Outlet este situat pe Bulevardul Ion Mihalache  nr. 42-52, vizavi de spitalul Sf. Maria, şi are în ofertă atât vinuri şi spumante româneşti produse de Cramele Halewood cât şi vinuri şi alte băuturi alcoolice importate direct de companie de la cei mai renumiţi producători din lume.

“În curând vom deschide magazine şi în alte oraşe mari din ţară pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor consumatorilor de vin Halewood de acolo”, a declarat Adriana Grecu, director marketing Cramele Halewood. Pe lângă cele patru din Bucureşti, Cramele Halewood a deschis magazine Halewood – The Winery Outlet în alte nouă loraşe din ţară (Ploieşti, DN1 Breza-Nistoreşti, Sinaia, Azuga, Braşov, Sibiu, Târgovişte, Urlaţi si Constanţa).

Alături de Cramele Halewood din Grupul Halewood mai fac parte Halewood România, Domeniile Halewood și Halewood Internațional Premium Imports. Halewood are în propietate crame și plantații de viță de vie in regiunea Dealu Mare, Podișul Transilvaniei și Murfatlar. La acestea se adaugă Pivniţele Rhein & CIE Azuga fondate în 1892. Sediul Cramelor Halewood, pivnițele subterane, depozitul de produse finite (cu o capacitate de peste 1 milion de sticle), plus liniile de imbuteliere sunt toate la Ploiești.

Grupul Halewood deţine peste 350 hectare de vie plantate în perioada 2002-2009, cu o investiţie de peste 7 milioane de euro.