Managerii companiei maghiare au justificat decizia de a nu mai participa la procesul de privatizare al Poştei Române prin faptul că vor să consolideze compania pe piaţa locală din Ungaria.

Ofertele pentru privatizare vor fi deschise pe 11 aprilie. Se vor califica însă mai departe în cursă numai investitorii care vor dovedi că dispun de cel puţin 150 de milioane de euro, necesare majorării de capital la operatorul român. Statul român vrea investitori cu bani, serioşi în afaceri şi fără datorii la buget.

Cine va prelua pachetul majoritar va trebui să gestioneze şi datoriile operatorului român. La sfârşitul anului 2011, acestea depăşiseră jumătate de miliard de lei, în timp ce pierderile se apropiau de 190 de milioane de lei. Poşta Română este cel mai mare operator de profil, cu o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

Potrivit anunţului de privatizare, valoarea capitalului social al CNPR la data anunţului este de peste 59,487 milioane lei împărţiţi în 59.487.787 acţiuni nominative în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 1 lei fiecare. Statul român prin MSI deţine 75 % din capitalul social, adică 44.615.840 acţiuni, iar Fondul Proprietatea – 14.871.947 acţiuni, reprezentând 25% din capitalul social.

Privatizarea companiei se va realiza prin metoda majorării capitalului social cu aport de capital privat în numerar prin dobândirea de către noul investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalului social al companiei. În funcţie de modul de exercitare de către Fondul Proprietatea a dreptului de preferinţă la subscriere, investitorului i se va oferi spre subscriere între 61.916.078 şi 94.808.661 acţiuni.

Procesul de selecţie a investitorului se realizează prin metoda licitaţiei cu oferta în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante depuse de potenţialii investitori, aşa cum este detaliat în dosarul de prezentare.

În procesul de privatizare pot participa doar persoane juridice, individual sau în consorţiu, şi care îndeplinesc mai multe condiţii de participare şi criterii de precalificare, respectiv solvabilitatea, seriozitatea în afaceri, administrare sustenabilă şi datoriile bugetare.

Astfel, investitorii trebuie să furnizeze dovada pertinentă şi concludentă a disponibilităţii resurselor financiare din surse proprii sau împrumutate pentru un aport de capital în numerar în companie de minimum 150 de milioane de euro. De asemenea, vor fi admişi la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate sau neserioase într-un proces de privatizare, nu au retras sau revocat oferta declarată câştigătoare într-un proces de privatizare şi nu au refuzat să încheie contractul de privatizare.

Potrivit anunţului de privatizare, vor fi admişi la procesul de privatizare numai investitorii care în mod direct sau indirect nu au înrăutăţit în mod vădit situaţia economică şi financiară a unor societăţi comerciale în care a devenit acţionar majoritar în urma unui proces de privatizare prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare, dar şi aceia care nu au avut contracte de privatizare ce au fost rezolvite/reziliate din culpa acestora.

De asemenea, investitorii care participă în procesul de privatizare a Poştei Române trebuie să demonstreze că nu au datorii bugetare restante
Sursa: Agerpres