„Mărcile proprii (Winny şi Cora – n.red.) deţin o cota de piaţă de 30% în această categorie  (…) Energizante sunt un segment vedetă al ultimilor ani, cu o expansiune accelerată în formatul hipermarket, începând din anul 2009”, spune Simona Sahin, responsabil cu sortimentaţia la Cora România. Din acest motiv, continuă ea, „avem în vedere dezvoltarea unor noi referinţe/arome sau diversitatea ambalajelor”.

Dinamica pieţei e încurajatoare: „Piaţa locală de băuturi energizante înregistrează un consum per capita la un nivel încă foarte scăzut, dar cu cea mai mare creştere agregată în ultimii ani în cadrul LRB – liquid refreshment beverages“, explică Jeanina David, brand manager CSD Flavors al PepsiCo România.

Concret, dacă în anul 2003, românii au consumat 1,3 milioane de litri de lichid energizant (circa 0,05 litri pe cap de locuitor), anul trecut, consumul crescuse până la 14,7 milioane de litri, conform datelor companiei de cercetare Canadean, citate de David. Ce urmăreşte, în esenţă, PepsiCo e ca energizantul Adrenaline, lansat în aprilie 2012 pe piaţa românească, să ajungă să sufle în ceafa Red Bull, care domină (valoric) autoritar piaţa locală şi mondială.

Piaţa energizantelor – estimată, azi, la 60 -70 mil. euro, luând în calcul un preţ de aproape cinci euro pentru un litru de energizant – a fost deschisă în România de austriecii de la Red Bull, în 1996 (distribuit atunci de BDG). Primul competitor puternic a venit abia după cinci ani: e vorba de Burn, marcă a Coca-Cola (România fiind cea de-a patra piaţă a Burn, după Noua Zeelandă, Australia şi Anglia).  Între timp, şi-a făcut loc în piaţă şi în rafturi şi Rienergy (European Drinks), Hell (Candy Globe), Golden Horse (Rio Bucovina), New Force şi Big Party (Dacardi Impex) sau Tiger (Tymbark). În total, vorbim de o piaţă pe care, în prezent, şi-o împart aproape 100 de produse – branduri consacrate sau mărci proprii ale retailerilor.