Primul contract de finanţare vizează reabilitarea/modernizarea, extinderea şi echiparea specifică a centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu handicap Lileşti-Băicoi, al cărui beneficiar este Unitatea administrativ-teritorială din oraşul Băicoi, potrivit Agerpres.
Valoarea totală a proiectului este de circa 8,9 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă acordată prin Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEDR) se cifrează la 5,68 milioane de lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului la 141.383 lei, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 1,68 milioane lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni.
Acesta este cel de-al patrulea contract de finanţare semnat în cadrul Axei prioritare 1 ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 ”Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul ”Poli de creştere”. Conform Agerpres, al doilea contract de finanţare semnat de ADR Sud Muntenia, are ca beneficiar Unitatea administrativ-teritorială judeţul Dâmboviţa, care a primit fonduri Regio în valoare de 6,41 milioane de lei pentru proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii tehnice pentru creşterea potenţialului turistic al Peşterii Ialomiţei din masivul Bucegi, judeţul Dâmboviţa”.
Din suma totală, 4,3 milioane de lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 95.218 lei înseamnă cofinanţarea eligibilă a beneficiarului, în timp ce valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 1,13 milioane de lei.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea durabilă a zonei montane din judeţul Dâmboviţa prin creşterea activităţii turistice în zona Peşterii Ialomiţei, iar perioada de implementare a contractului de finanţare este de 24 de luni.

Te-ar putea interesa și: