Acesta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), că a venit la Constanţa pentru a identifica posibilităţile efective de a integra Portul Constanţa împreună cu Marea Neagră în reţeaua de infrastructură a transporturilor europene.

"Când am decis, în urmă cu două zile, să vin la Constanţa, constatasem deja că Marea Neagră şi Portul Constanţa nu există deloc pe harta transporturilor la secţiunea autostrăzilor maritime (Motorways of the Sea) şi că zona seamănă mai de grabă cu o gaură neagră. Nu mă întrebaţi ce a generat această situaţie, trebuiesc întrebaţi guvernanţii dumneavoastră şi situaţia este similară şi pentru vecinii europeni de la sud", a afirmat Brian Simpson.

Oficialul european a declarat că, în urma discuţiilor purtate cu conducerea executivă a CNAPM şi cu managerul general al Companiei Naţionale (CN) CFR Marfă S.A, Mihuţ Constantin Crăciun, au fost identificate o serie de obiective de interes imediat pentru investiţii din fonduri ale Comisiei Europene şi cu potenţial integrator pentru realizarea unor conexiuni de tipul autostrăzilor maritime între România şi Georgia.

"Reprezentanţii Portului Constanţa au propus finanţarea unui proiect pentru construcţia unui Terminal de Gaze Naturale Lichefiate (LNG) în zona fluvio-maritimă şi, în strânsă conexiune, reprezentanţii CN CFR Marfă au avansat ideea reabilitării şi retehnologizării celor două nave ferry-boat 'Eforie' şi 'Mangalia', deţinute în proprietate, şi dotării cu motoare noi ce funcţionează cu LNG, în cadrul unui proiect pilot. Tot CFR Marfă a mai avansat ideea dotării unor locomotive diesel cu motoare noi, tot pe LNG, pentru reducerea costurilor de operare şi a poluării. Cele trei proiecte pot contura începutul integrării unei autostrăzi maritime ce ar dezvolta în mod eficient şi ecologic transportul multimodal la Marea Neagră, între Europa şi Asia, prin porturile georgiene şi Portul Constanţa, până în nordul Europei", a declarat Brian Simpson.

Dan Tivilichi, directorul general al CN APM Constanţa, a spus că oficialul european a manifestat interes şi a declarat totală susţinere proiectelor pentru regularizarea cursului Dunării, pentru a putea menţine adâncimi optime de navigaţie pe tot parcursul anului.

"Brian Simpson a afirmat că transportul naval fie că se face pe căile de navigaţie maritime, fie că este pe apele interioare trebuie integrat şi interconectat cât mai eficient şi Comisia Europeană acordă prioritate pentru astfel de proiecte", a spus Tivilichi.

Conceptul "Motorways of the Sea" îşi propune să introducă noi lanţuri logistice intermodale bazate pe liniile maritime pentru a facilita accesul la pieţele comerciale din Europa şi descongestionarea rutelor terestre. Conceptul a fost introdus în politica europeană de transport în 2001, iar Comisia Europeană a propus dezvoltarea "autostrăzilor maritime" ca alternativă competitivă reală la transportul terestru, parte a reţelei transeuropene de transport, dezvoltate din fonduri europene. (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: